Cei mai buni medici dentiști din România sunt pregătiți la Timișoara. Cum îi ajută un Laborator de Simulatoare pe studenți FOTO-VIDEO

752

O nouă premieră medicală la Timișoara. Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” are un Laborator de Simulatoare unic în România. Acesta a fost realizat după ce universitatea timișoreană a investit din fonduri proprii peste 130.000 de euro.

Laboratorul modern este dotat cu 24 de posturi de lucru legate în rețea și utilate cu micromotor, turbină, lampă scialitică, sistem de apă/aer, replică prefectă a unui scaun stomatologic. Astfel, se pot simula în condiții reale manopere de preparare a dinților pentru toate restaurările protetice clasice, tratamente odontale și inserare de implanturi.

Este un laborator în care actul medical se desfășoară prin simulare. Este un laborator de excepție, în premieră în România, și care-i va ajuta pe studenți să creeze acele situații virtuale, dar foarte aproape de realitate. Investiția e destul de mare, dar mică în comparație cu beneficiul educațional pe care-l oferă. Mai ales dacă ne gândim la faptuil că absolvenții de medicină dentară au drept de liberă practică după ce au primit diploma de licență„, a explicat, astăzi, Marius Raica, rectorul Universității de Medicină din Timișoara.

Laboratorul de Simulatoare din cadrul Disciplinei de Protetică Dentară din Timișoara este menit să pregătească trecerea la tratamente pe pacient  a studenților de la facultatea de medicină dentară. „Este o premieră națională pentru că nicio altă facultate din România nu are un laborator de o astfel de dimensiune și dotare. Pentru student, beneficiul este faptul că învață manoperele de medicină dentară la o precizie și o calitate net superioară față de ceea ce se întâmpla în trecut, iar pentru pacient, că va întâlni medici mult mai bine pregătiți în anii care urmează„, a declarat Emanuel Bratu, șef Departamentul 3 Protetică Dentară din cadrul Facultății de Medicină Dentară din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.