Cafékultour a ajuns la vârsta buletinului și începe în 16 aprilie-video

112

Cafeaua bună, aromată și cultura la fel bună este o alăturare ce nu mai trebuie explicată nimănui. De secole, în cafenele se punea țara la cale, se făceau calambururi, se scriau versuri sau își trăgeau sufletul actorii după un rol epuizant. Dar la noi în oraș această formă de coexistență are și o formă oficială și un nume pe măsură: Cafékultour.

Cafékultour – Săptămâna cafenelelor a ajuns la cea de-a paisprezecea ediție și, din acest an, e un festival cu… buletin! Sau carte de identitate. Iar ceea ce-i constituie identitatea și i-o afirmă se regăsește și în ediția din 2018: aducerea artei contemporane, sub diferite forme, pe scene improvizate în cafenele, librării și spații neconvenționale din orașul de pe Bega.

Creat în 2005, la inițiativa Institutului Francez și a Centrului Cultural German din Timișoara, festivalul și-a propus să exploreze spații culturale alternative, pe atunci aproape inexistente în oraș. Săptămâna cafenelelor este în egală măsură o sărbătoare a multiculturalității, ilustrând, timp de șapte seri, diversitatea culturilor din Timișoara. Cafékultour este, în acest sens, un festival care seamănă orașului, creând pentru locuitorii săi pretexte de întâlnire cu forme artistice variate, provenind din șapte țări : Italia, Polonia, Cehia, Serbia, Franța, România, Germania.

Următoarea ediție este fidelă liniei urmate de festival în toți acești ani, aducând la un loc : expoziții, teatru-mimă, concert, dans contemporan, un film premiat și, nu în ultimul rând, un spectacol inedit de muzică clasică. Două țări participă pentru prima dată la festival: una apropiată ca spațiu (Serbia), cealaltă, apropiată lingvistic (Italia).

Ce noutăți și ce surprize rezervă publicului avid de evenimente cu ștaif Cafékultour în acest an se poate afla urmărind evenimentul Facebook „Cafékultour 2018” și site-urile organizatorilor.

Evenimentul este coorganizat de către Centrul Cultural German și Institutul Francez din Timișoara, cu susținerea Ambasadei Franței în România, a Goethe Institut și a Primăriei Municipiului Timișoara.

Programul acestei săptămâni pline este cam în felul următor:
– totul va începe luni 16 aprilie cu expoziția de pictură „De la Sile la Bega – Divinități feminine ale râurilor” (lucrări de Luciano Longo) care va avea loc la Musetti d’Oro Espresso Club.
– marți, 17 aprilie la Casa Artelor va avea loc o proiecție a filmului „Grădina speranței” (”The Zookeeper’s Wife”),
– miercuri 18 aprilie o expoziție de afișe / ilustrații de cărți pentru copii, curator Radim Kopač sub numele de „12 Worlds” la Librăria Cărturești (Iulius Mall)
– joi, 19 aprilie, la Aethernativ va avea loc un eveniment numit Smooth and Spicy cu Milan Savić & Jelena Radulović. Delicată și, în același timp, „bine condimentată”, cu note suave, dar și cu sonorități care nu vă vor lăsa să stați jos – iată combinația serii de joi. Adică, „Smooth and Spicy”. Concertul Jelenei Radulović și al lui Milan Savić este o combinație inedită între fenomenul de DJ și un spectacol pe viu cu două instrumente: saxofon și vioară. Un mix plin de energie și pasiune, foarte apreciat în capitala Serbiei, și o experiență unică adusă în fața doritorilor de muzică de la noi. Milan Savić este directorul Festivalului Internațional de saxofon Belgrad SAXperience.
– vineri, 20 aprilie la D’Arc va avea loc un spectacol de teatru-mimă (compania Comme Si) sub numele de „Deux Rien”
– sâmbătă la Ambasada se desfășoară spectacolul de dans contemporan „Planet Dance“.
– încheierea celei de-a 14-a ediție a CafeKoultour va avea loc duminică 22 aprilie sub numele de „Cantata cafelei”, la Pepper Steak & Shake.

Seara germană, prezintă o piesă scrisă de Bach în 1735 pentru un ansamblu muzical – Collegium Musicum care își desfășura activitatea în cafeneaua lui Zimmerman în Leipzig, Germania.

Întreaga cantată a lui Bach pare a fi scrisă având în minte publicul din cafenea. Cantata Cafelei este despre o tânără, Aria, înnebunită după cafea. Tatăl ei e complet împotriva acestei pasiuni… cafeneizate, așa că încearcă să îi interzică să mai bea cafea. Într-un final, cei doi se împacă. Interpreți: baritonul Roman Tsotsalas, soprana Ruth Iovescu, tenor Daniel Zach, flaut Gianluca Vanzelli, vioara I Cristina Mălăncioiu, vioara II Evelina Icleanu, viola – Daniel Robu, violoncel Darius Tereu, clavecin Victor Părău. Dirijor Laurențiu Muntean.

Evenimentul va fi moderat de amfitrionul Christian Rudik.

Intrarea la toate acțiunile este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ