Bătălie dură pentru Senatul UMF „Victor Babeș” Timișoara!

20

Marius Craina, managerul Spitalului Judetean din Timișoara, a anunțat, cu puțin timp în urmă, o parte a presei timișorene, că și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Senatului Universitații de Medicină și Farmacie „Victor Babeș ” din urbea noastră.

Sătul, probabil, să tot aștepte nominalizarea sa drept candidat la Primăria Timișoarei din partea PSD Timiş, doctorul Craina a luat taurul de coarne și s-a gândit că, decât nimic, e bună și șefia Senatului UMF Timișoara. Unde însă, dacă sursele noastre se confirmă, va avea de luptat din greu cu medicul chirurg Octavian Crețu, interesat de aceeași demnitate universitară și, actualmente, prorector al instituției de învățământ amintite.

Se anunță, așadar, o competiție dură, cu un iz politic evident, câtă vreme cei doi candidați la postul de șef al Senatului UMF din Timișoara sunt membri de frunte, fiecare în parte, ai principalelor două partide din România, PSD(Craina) și PNL( Crețu).

Mircea Nistor

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ