Aquatim, investiţie de milioane: o nouă staţie de tratare a apei potabile în Sânnicolau Mare

51

O nouă investiţie marca Aquatim, în valoare de peste cinci milioane de lei, la care se adaugă TVA: este vorba despre o nouă staţie de tratare a apei potabile. Aceasta este amplasată în cel mai vestic oraş al ţării – Sânnicolau Mare.

Staţia Aquatim, recent finalizată şi pusă în funcţiune, a fost realizată cu bani europeni, respectiv a fost finanţată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Câţiva parametri ale acestei unităţi Aquatim (foto www.aquatim.ro), menite a deservi oraşul Sânnicolau Mare:
– are un debit maxim de 153 metri cubi pe oră;
– captarea apei din subteran se face prin nouă foraje, urmează aerarea, preoxidarea, filtrarea, tratarea nămolului și dezinfecția finală, precum și înmagazinarea apei în rezervoare cu capacitatea de 2000 metri cubi, respectiv 500 metri cubi;
– funcţionarea staţiei este monitorizată online şi este automatizată, achiziţia de date şi conducerea proceselor de tratare se face cu echipamente comandate la distanţă.

Această investiţie va fi completată în curând cu cea de extindere şi reabilitare a reţelei de distribuție a apei însumând circa 24 km, care face parte din acelaşi proiect „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apa şi canalizare în judeţul Timiş”, anunţă Aquatim.

Acum doi ani, Aquatim a semnat contractul „Realizare Stații de Tratare în Sânnicolau Mare, Gătaia și Recaș, lotul 1 – Stația de tratare Sânnicolau Mare , atribuit, în urma licitaţiei publice deschise, asocierii de firme Beespeed Automatizări SRL și Datcomp SRL.

Proiectul legat de sistemul timişean de alimentare cu apă şi canalizare este în valoare de peste 500 de milioane de lei ( respectiv peste 118 milioane de euro) din care aproape treisferturi fonduri nerambursabile, din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, peste 13% asigurat de Aquatim SA, 11 % de la bugetul de stat şi doar 1,73% de la autorităţile locale: Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara.

Proiectul Aquatim cuprinde investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie şi de tratare a apei potabile precum şi pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în localităţile: Timişoara, Jimbolia, Deta, Sânnicolau Mare, Buziaş, Recaş, Gătaia, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român şi Utvin. Lucrările însumează extinderea reţelei de canalizare cu aproximativ 200 km, extinderea reţelei de apă cu aproximativ 100 km, construcţia a şapte staţii noi de epurare a apei uzate şi construcţia a trei staţii noi de tratare a apei potabile.

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ