Accident cu două TIR-uri pe DN7! Impact violent pe contrasens

203

Două camioane au intrat în coliziune în această dimineață pe Drumul Național 7 (DN 7), în apropierea localității Milova.

Primele informații arată că un bărbat de 38 de ani din Arad, aflat la volanul unui camion care transporta materiale din tablă și care circula pe DN 7, dinspre Deva înspre Arad, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a derapat și a pătruns cu semiremorca pe sensul opus, acroșând un alt camion. Acesta era condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani din Bistrița Năsăud, care transporta produse cosmetice și care se îndrepta din direcția Arad înspre Deva.

Unul dintre camioane a lovit parapetul de pe marginea drumului cu capul tractor, în vreme ce semiremorca a rămas pe carosabil, blocând un sens de circulație.

În urma acestui accident, circulația pe DN 7 a fost restricționată pe un sens de mers vreme de aproximativ două ore, circulându-se alternativ pe celălalt sens de mers.

sursa: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.