7.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

A venit de la Hunedoara şi are performanţe la Timişoara, acolo unde alţii nu pot face nimic

Un om cu un suflet minunat, este recompenstat astăzi cu recoştinţa semenilor de acasă din judeţul Hunedoara, după ce săptămâna aceasta primăria Timişoara i-a recunoscut meritele la „Gala sportului timişorean”. A înțeles că fără implicare şi dedicare inclusiv în ceea ce-i priveşte pe tinerii cu nevoi speciale, România nu poate să aibă viitor.Copii Speranta 7

Vorbim despre Marius Pârjol, un tânăr kinetoterapeut din municipiul Hunedoara, provenit dintr-o familie modestă, care astăzi este sprijin şi model pentru zeci de tineri cu grave probleme de sănătate din vestul ţării, campioni ai competiţiei Special Olympics. Visul lui a fost acela de a deveni kinetoterapeut. Astăzi bucuria profesiei îi luminează viaţa: copiii îl iubesc, părinţii îl apreciază, iar Marius ne arată cum e „viaţa ca o vacanţă” în timp ce munceşti pe brânci.Copii Speranta 11
Când a terminat liceul oscila între o carieră în jurnalism, administrarea afacerilor şi kinetoterapie. Ca să aibă mai multe şanse la admitere, şi-a depus dosarul la toate cele trei facultăţi. La celelalte două a intrat la „fără taxă”, dar până la urmă aţa l-a tras tot spre „kineto”. Pentru părinţi n-a fost prea uşor. Marius Pârjol provine dintr-o familie modestă cu patru copii din Hunedoara. Cu toate astea, mama şi tatăl său l-a susţinut întotdeauna: i-a plătit taxa de 3.000 de lei în fiecare an şi, ca să mai pună şi el umărul un pic, în studenţie Marius s-a angajat la o benzinărie.Copii Speranta 18
Astăzi hunedoreanul este unul dintre puţinii fericiţi pentru care e valabilă maxima: „Munceşte cu drag şi nu va fi nevoie să lucrezi o singură zi”. Fotografiile în care apare la muncă, alături de copiii cu care lucrează la Fundaţia de Abilitare „Speranţa” din Timişoara ori imaginile de la competiţiile la care au participat împreună vorbesc de la sine: bucuria se citeşte pe chipurile copiilor. Cu toate acestea, este enorm de mult de lucru, dar Marius a înţeles că nu doar banii te pot face fericit. Lucrurile mărunte, bucuria acestor micuţi, fiecare pas pe care, alături de specialişti, copiii aceştia cu nevoi speciale îl fac spre independenţă pot valora cel puţin la fel de mult ca un salariu de mii de euro în occident. Marius nu a făcut doar terapie de recuperare cu copiii şi tinerii de care se ocupă, ci a participat şi la o sumedenie de competiţii.Copii Speranta 13
De la fiecare dintre ele, concursuri naţionale sau internaţionale, echipa hunedoreanului s-a întors cu o mulţime de medalii: a fost cu copii cu handicap la competiţii la Hunedoara, la Oradea, Târgu Mureş, i-a dus în Retezat la Olimpiada „Down Retezat”, dar şi la Zakopane – în Polonia, Ucraina, apoi la bazin şi la patinoar, mereu vesel şi neobosit. Un alt prieten al lui, Andrei, un tânăr cu Sindrom Down, a reprezentat România la Jocurile Olimpice din Koreea şi a obţinut o medalie de argint. Deşi actualmente stabilit în Timişoara, kinetoterapeut nu doar pentru copiii cu probleme de sănătate, ci şi pentru sportivii echipei de handbal HC Ghiroc, hunedoreanul nu s-a rupt niciodată cu adevărat de oraşul lui natal. Se întoarce cu drag la zilele de naştere ale prietenilor ori ca să-şi vadă familia care i-a oferit tot sprijinul pentru un start bun în viaţă. Şi speră ca, în anii care vor urma, organizaţia pentru care lucrează să deschidă un centru modern de recuperare şi la Hunedoara.Copii Speranta 9
Am fost foarte surprins, nu mă așteptam să primesc vreun premiu pentru ceea ce fac. Este un lucru care îl fac cu toată inima, iar progresul și bucuria copiilor mă fac cel mai fericit om. Vreau să arăt că acești copii au multe abilitați, doar dragoste de dăruit și trebui integrați în societate, acolo unde le este locul. Este un sentiment frumos când vezi că munca ta este apreciată de cei din jur, dar când aprecierile vin de la societate, bucuria este imensă și cred că este cel mai mare premiu pe care îl puteam câștiga. Le mulțumesc celor ce sunt solidari cu cauza noastră și sper ca pe viitor vom putea împreună să realizam mult mai multe pentru acești copii speciali”, a transmis Marius Pârjol celor care susțin campania „Premianții fără premii”.Premiati fara premii
Pentru exemplul oferit, pentru întreaga strădanie a unui asemenea om, cei de acasă îşi propun propunem să se întâlnească cu el și să-i spună că-i mulțumesc pentru ceea ce le oferă, un model de suflet, de profesionist, de devotament.
Astăzi, Marius Pârjol vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.” Este invitaţia pe care o fac responsabilii proiectului social „Premiaţii fără premii” pentru concetăţenii din Deva.

Sursa – https://www.facebook.com/premiantiifarapremii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :