16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Ziua și controalele. Comercianții din piețe luați, din nou, „la bani mărunți” de polițiști

Zona piețelor Flavia și Aurora a fost controlată, din nou, de polițiștii locali. Verificările s-au lăsat, ca de obicei, cu sancțiuni. Nu au scăpat de vigilența agenților nici șoferii care parchează neregulamentar și nici comercianții care își vând marfa pe trotuare.

”Au fost aplicate un număr de 25 de sancțiuni contravenționale între 290 și 725 lei conform OUG 195/2002 și 2 sau 3 puncte penalizare la permis în funcție de fapte, respectiv oprire sau staționare, în principal pe străzile Talăngii, Lacului, Teatrului și Paul Constantinescu, precum și 8 sancțiuni pe linie comercială, conform HCL 321/2001, între 150 și 250 lei, unor persoane care au comercializat diverse obiecte în locuri neautorizate, fiind ridicate în vederea confiscării parfumuri, haine și electronice uzate”, a transmis Poliția Locală.

 

Polițiștii locali atrag atenția că astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare, pentru a evita sancționarea comercianții fiind sfătuiți să folosească spațiul destinat activităților de comerț, iar conducătorii auto să respecte legislația în domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Miliardarului timișorean Ovidiu Tender i-a fost anulată condamnarea la 7 ani de închisoare. El va rămâne și cu 30 de milioane de euro în...

Curtea de apel București a anulat printr-o decizie din 23 iulie condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea...

Citește și :