3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Ziua porţilor deschise la Universitatea de Vest Timişoara

Ateliere de pictură și gravură, experimente de chimie și biologie sub tematica „între știință și magie”, „Mapping festival”… sau cum să creezi o hartă în 30 de minute folosind cartografia digitală, călătorii în timp cu ajutorul hărților digitale, activități fizice pe biciclete și role și chiar o simulare a unui Consiliu de Securitate ONU. Toate acestea și multe altele sunt acțiuni pregătite de Universitatea de Vest din Timișoara pentru elevii din vestul țării care vor trece pragul instituției în cadrul Zilelor Porților Deschise. Evenimentul are loc în perioada 27-31 martie și se adresează elevilor de toate vârstele.

În plus față de cele deja menționate, vor mai avea loc și conferințe specializate, dar și excursii prin Timișoara. De asemenea, tinerii elevi pot participa și la cursuri și seminarii alături de studenți. Oferta facultăților pentru Zilele Porților Deschise diferă în funcție de specialitate, fiind pregătite mai mult de 90 de activități diferite.

Ne-am orientat către acțiuni cât mai practice, pentru a prezenta aplicabilitatea celor învățate în viața de zi cu zi. Oferta e diversă și se pliază pe diferite vârste, de la cei mai mici dintre elevi, la liceenii din anii terminali. Este important pentru tineri să-și formeze o opinie cât mai bine conturată vizavi de profesia pe care doresc să o urmeze. Putem spune că ne-am propus ca evenimentul să fie și un instrument de îndrumare a tinerilor către un traseu educațional și profesional care li se potrivește cel mai bine”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Pentru o mai bună organizare, atunci când se decide o vizită la una dintre facultățile UVT, cei interesați sunt rugați să contacteze în avans persoanele responsabile de organizare. Toate activitățile și contactele vor fi popularizate în cadrul unităților de învățământ. De asemenea, informațiile sunt disponibile și pe www.uvt.ro.

Acțiunea crește în amploare în fiecare an. În plus, am inițiat și alte programe de popularizare a ofertei educaționale, scopul fiind unul dublu: promovarea specializărilor noastre și orientarea în carieră a viitorilor studenți. Vrem ca aceștia să-și aleagă traseul profesional în cunoștință de cauză. Ai mult mai multe șanse de reușită în viață atunci când alegi să faci ceea ce ți se potrivește. Îi invit pe toți cei interesați în a urma o facultate să ne treacă pragul. De altfel, universitatea le este deschisă în permanență, nu doar cu ocazia acestei acțiuni”, adaugă prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :