Ziua Națională, marcată în format restrâns și la Timișoara FOTO-VIDEO

91

După cum au promis autoritățile, marcarea Zilei Naționale la Timișoara, a fost una scurtă, dar solemnă și a avut loc în Parcul Central, în fața Monumentului Ostașului Necunoscut.

La evenimentul condus de generaul de brigadă Dan Ionescu, comandantul Brigăzii 18, au luat parte oficialitățile locale și județene, în frunte cu prefecul Liliana Oneț, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica și primarul urbei, Dominic Fritz, cărora li s-au alăturat și un sobor de preoți, care au ținut o scurtă slujbă de pomenire a celor căzuți în luptă.

Prefectul Liliana Oneț a transmis, de altfel, mesajul lansat, astăzi, și de premierul Ludovic Orban, adaptat la contextul epidemiologic pe care îl traversăm. „Astăzi, când ne vedem nevoiți, din cauza pandemiei, să marcăm Ziua Națională fără parade, defilări și alte evenimente intrate în tradiție, este un bun prilej să reflectăm, poate mai mult decât am făcut-o în anii trecuți, asupra exemplelor de unitate din istoria noastră. Ne emoționează semnificația acestei zile, în care sunt adunate toate sacrificiile românilor pentru afirmarea națională și stăruința unui popor de a deveni o națiune de sine stătătoare, independentă, aducând toate teritoriile românești în interiorul acelorași granițe. Să privim, însă, acest context ca pe un nou moment crucial al destinului nostru, pe care îl putem depăși cu bine dând dovadă de coeziune și maturitate socială”.

După cum se anunțase, anul acesta, soldații nu au mai defilat, ci s-au retras, imediat după încheierea ceremonialului, la care au luat parte și câțiva timișoreni, dar și un mic grup de copii, fiecare respectând protocoalele sanitare impuse de autorități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.