Ziua Mondială a Sănătății, celebrată sub semnul COVID-19

27

Anul acesta, în 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății este celebrată sub semnul COVID-19. Din 1948 această zi este dedicată sănătății tuturor locuitorilor Pământului, după decizia Organizației Mondiale a Sănătății. În cei peste 70 de ani de existență, Ziua Mondială a Sănătății a încercat să atraga atenția asupra unor probleme importante ale sănătății globale.

Sloganul de anul acesta este ”E timpul să construim o lume mai bună, mai sănătoasă”. Flagelul care s-a abătut asupra întregii lumi, începând cu 2020, a dus la îmbolnăvirea a peste 130 de milioane de oameni și la decesul a peste 2,8 milioane de persoane infectate cu SARS-CoV 2.

“După cum s-a observat in timpul pandemiei cu SARS CoV-2, unii oameni au un acces mai bun la serviciile de sănătate decât alții, datorită condițiilor în care se nasc, cresc, trăiesc, muncesc și îmbătrânesc. Peste tot în lume, exista o inegalitate, în proporție mai mare sau mai mica, între persoane care au acces redus sau deloc la medii sigure, apă și aer curat, securitate alimentară și servicii de sănătate. COVID-19 a lovit cu greu toate țările, dar impactul său a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile, care sunt cele mai expuse la boală, cu acces redus la servicii de îngrijire a sănătății de calitate. Dorința noastră este ca, în materie de sănătate, să ne asiguram că toți oamenii au parte de servicii de sănătate de calitate atunci când și unde au nevoie de ele. De aceea, in cadrul spitalului nostru, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, pacientul și siguranța lui sunt puse pe primul loc, oferind tuturor servicii medicale de calitate, cu respectarea celor mai înalte standarde medicale”, spune dr. Crina Ralețchi, medic primar, șef Birou de management al calității serviciilor medicale.

OMS a transmis un și sun mesaj în această zi: ”Covid 19 ne-a arătat că nimeni nu este protejat atâta vreme cât nu toată lumea este protejată.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.