Zeci de mii de contoare SMART vor fi instalate în acest an. O parte și în Timiș

67

Furnizorul principal de gaz din România anunță investiții record în acest an în toate zonele țării. Se va moderniza și rețeaua de furnizare, dar se vor instala și contoare inteligente. Proiectul SMART Metering presupune instalarea a circa 58.000 de astfel de aparate.

Pentru perioada 2022 – 2028 este programată montarea a încă 381.000 de contoare, ceea ce înseamnă că 45% dintre clienți vor avea aparate smart de citire a consumului de gaz. „Sectorul energetic este unul strategic și, de aceea, prin toate investițiile noastre dorim să contribuim la dezvoltarea unui sistem de distribuție modern, sustenabil, capabil să se înscrie cu succes pe drumul tranziției verzi, având în centrul preocupărilor creșterea satisfacției consumatorilor pe care îi deservim”, declară Cristian Secoșan, directorul general al Delgaz Grid.

În acest an, compania și-a propus să investească 719 milioane de lei, aceasta fiind o sumă record de la intrarea E.ON pe piața din România. Adițional, se vor executa lucrări în valoare de aproximativ 122 de milioane de lei pentru investiții în extinderile de rețele și branșamente noi, valoare din care compania va rambursa eșalonat sume către clienți, conform prevederilor legale în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.