Zeci de cazuri noi de COVID în Timiș, peste 1.400 în țară

    376
    Noile cifre ale pandemiei arată că rata infectărilor se menține ridicată. În județul Timiș au apărut 54 de noi pacienți, totalul ajungând la 1.854. Doi dintre ei au murit. În spitalele timișene sunt internați 214 bolnavi, dintre care 21 sunt la ATI. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 177 de persoane au fost trimise în carantină de autoritățile județene și 80 de timișeni sunt izolați la domiciliu.
    În Arad au fost înregistrate 22 de noi îmbolnăviri, iar în Caraș-Severin 19. De la debutul pandemiei, în aceste două județe au contactat virusul 1.400, respectiv 476 de persoane. În Hunedoara sunt 45 de noi cazuri, totalul ajungând la 1314.
    La nivel național au fost raportate 1.415 cazuri noi de COVID-19. ”Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.920 pacienți au fost declarați vindecați și 7.497 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare”, sunt date transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică.
    Și numărul deceselor este mare, vineri fiind raportate 44, totalul celor care și-au pierdut viața fiind de 2.904.

    LĂSAȚI UN MESAJ