Vreți la mall sau în supermarket? Accesul va fi condiționat de pașaportul Covid

90

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că există discuții pentru impunerea unor restricții de acces în spațiile închise aglomerate, pentru persoanele nevaccinate, după ce numărul infectărilor cu COVID-19 a crescut.

Ioana Mihăilă a declarat că există discuții între reprezentanții ministerului Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență și specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică pentru a se impune restricții de acces în spațiile aglomerate, pentru personale nevaccinate.

Locurile publice în care accesul s-ar putea face doar pe bază de certificat de vaccinare sunt mall-urile, restaurantele, ba chiar și instituțiile de stat, după cum a precizat ministrul Sănătății.

”Avem câteva principii de la care plecăm. Cel mai important este că ne dorim să ţinem şcolile deschise cât mai mult timp posibil, aşa cum este în ordinul comun acum, până la 6 la mie incidenţă într-o localitate.

Ioana Mihăilă a mai adăugat ca accesul în restaurante, acolo unde riscul de infectare este foarte ridicat, să se facă pe baza certificatului european, fie pe baza celui de vaccinare. Aceasta a mai adăugat că toate certificatele vor fi verificate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.