14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Vrei să salvezi vieţi? ISU Semenic te vrea voluntar în echipă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin are nevoie de sprijin din cadrul comunităţii. Cine doreşte să salveze vieţi cot la cot cu pompierii profesionişti, poate să devină voluntar în cadrul ISU Semenic.

„La nivelul  Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a demarat proiectul  „Salvator din pasiune” care lansează provocarea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”, transmite ISU Semenic.

Începând de marţi, 10.05.2016, porţile inspectoratului sunt deschise tuturor persoanelor care doresc să se implice, să înveţe şi să participe la misiuni, ca voluntari, alături de salvatorii militari.

„Voluntarilor li se va asigura participarea la cursuri de pregătire, iar după absolvirea acestora şi efectuarea numărului minim de ore prevăzut pentru fiecare clasă de voluntariat, vor putea participa la misiuni de intervenţie alături de echipajele pompierilor militari. Activitatea de voluntariat se va desfăşura în baza unui contract de voluntariat încheiat între inspectorat şi voluntar, în conformitate cu prevederile Legii nr.78/2014”, explică ISU Semenic.

Persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii la înscrierea pentru activitatea de voluntariat:

  • vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani,
  • apt din punct de vedere medical,
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie,
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Detalii suplimentare privind activitatea de voluntariat şi documentele necesare pentru constituirea dosarului de voluntar se găsesc pe site-ul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro – şi pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al Judeţului Caraş-Severin – www.isusemenic.ro.

 

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la Teatrul Național Timișoara

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci,...

Citește și :