¡Viva la Revolución!

349

Zilele trecute am intrat într-o librărie pe care, de altfel, o vizitez destul de des. Ochii mi-au căzut pe o carte aparținând dlui Emmanuel Macron, președintele în exercițiu al Republicii Franceze: Revoluție. Nu am putut rezista și am cumpărat-o, chiar înainte de a o răsfoi. Autorul, dar mai ales titlul, precum și dragostea mea necondiționată pentru cultura franceză (nu neapărat juridică!) au fost suficiente motive pentru a nu lăsa să-mi scape această carte. Ajuns acasă, am început să o parcurg.

Titlurile capitolelor acestei cărți te fac să te gândești că dl Macron este exponentul noii stângi franceze, căci de cea vechea nu cred că mai putem vorbi astăzi, după penibila ieșire din scena politică a fostului președinte al Franței, dl François Hollande, și după înfrângerea categorică pe care Partidul Socialist din această țară a suferit-o la ultimele alegeri (euro)parlamentare. Dar să revenim la dl Macron și mai ales la câteva din titlurile capitolelor care intră în conținutul cărții sale: Să producem în Franța și să salvăm planeta (cap. VII), Să ne educăm toți copiii (cap. VIII), Să poți trăi din munca ta (cap. IX), Să facem mai mult pentru cei care au mai puțin (cap. X) sau Să reconciliem Franțele (cap. XI). Ai senzația că dl Macron intenționează să se integreze în următoarea internațională socialistă. Unde mai auzisem eu de mai multe Franțe? A, la Mihai Ralea, cel care, în anul 1923, obținea la Paris un doctorat cu teza Ideea de revoluție în doctrinele socialiste și care, în 1956, publica la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, o carte sub titlul Cele două Franțe.

În partea introductivă a acestei cărți, Ralea nota următoarele: „Există desigur două Franțe și vor exista atâta vreme cât va dura împărțirea societății franceze în clase adverse”. Poate că unii dintre cititorii mei îmi vor reproșa asocierea lui Ralea cu Președintele Macron — în aparență, foarte nepotrivită — și, implicit, punerea laolaltă a cărților scrise de cei doi. Pentru a-i împăca, reproduc aici câteva rânduri scrise de dl Macron: „(…) 50% din PIB-ul francez este generat în cincisprezece metropole franceze, în primul rând în Île-de-France și în Paris. De cealaltă parte, Franța periferică adună 80% din populația cea mai modestă, cea care suportă din plin biciul închiderii fabricilor, diminuarea serviciilor publice, accesul dificil pe piața muncii și la activitățile culturale. Spunând acestea, nu susțin că ar trebui să luptăm împotriva dezvoltării metropolelor. Din contră, ele sunt o șansă pentru țara noastră. Sunt o sursă de dezvoltare, de activitate, de servicii, de expansiune civilizatorie. (…) De acum, trebuie să facem în așa fel încât fiecare metropolă să poată trage după ea celelalte regiuni, restabilind astfel coerența”.

Sunt de acord că, din punct de vedere stilistic, dl Macron nu prea are vreo legătură cu dl Ralea. Dar, sub aspect ideologic, și unul, și celălalt se plasează în interiorul dialecticii, căci amândoi cred că problemele Franței sunt generate de contradicțiile care există între categorii sociale, ce nu prea sunt dispuse să ajungă la compromisul con-viețuirii. Pentru Ralea (atașat marxismului clasic), cele două Franțe se suprapun celor două clase antagoniste: burghezia și proletariatul; pentru Macron (care nu ar recunoaște nici în ruptul capului vreo cât de firavă legătură cu Marx), cele două Franțe corespund urbanului și, respectiv, ruralului, între care există decalaje economice și, implicit, sociale (aproape) de neconciliat.

Dar dialectica lui Macron merge mai departe, în locul în care acesta scrie: „Esențiale pentru viitorul nostru, aceste metropole au și fața lor întunecată. Atrăgând populații care, uneori, vin de foarte departe pentru a scăpa de sărăcie, au tendința de a se fragmenta pe de o parte în zone și cartiere bogate, pline de vitalitate, pe de alta — în zone și cartiere ce se pauperizează, ba chiar se «ghetoizează» puțin câte puțin în fiecare zi. În ziua de azi, în marile metropole, ne găsim prea adesea într-o situație umăr la umăr care mâine, se știe, ar putea, dacă nu facem nimic, să se transforme într-o confruntare față-n față”. Pare că dl Macron zugrăvește un scenariu posibil al unei viitoare revoluții sociale, dar numai dacă politicienii momentului nu înfăptuiesc propria lor revoluție, impunând comunităților un model de organizare și de disciplinare, menit a nivela Franța și a-i uniformiza pe francezi.

Dl Macron ne instigă la luptă, prin promovarea unor „politici de renovare urbană”, dar și printr-un îndemn: „statul trebuie (…) să activeze procedurile de excepție în așa fel încât să elibereze terenurile, să accelereze procedurile și să permită să se construiască rapid, an de an, zecile de mii de locuințe suplimentare necesare”. Dar nu oricum, căci atunci „când un cuplu divorțează și se decide custodia comună a copilului, sunt de construit nu doar un apartament cu două camere, ci două apartamente cu două camere”. Prin urmare, în esență, dl Macron — această pretinsă speranță a dreptei franceze! — militează pentru o adevărată revoluție, care implică restrângerea, dacă nu chiar desființarea, ruralului și plasarea populației migrate în urban, în apartamente cu două camere. Aceasta ar fi, în esență, revoluția lui Macron, iar Nicolae Ceaușescu ar fi mândru ea. Și pare că ea este seducătoare pentru din ce în ce mai mulți politicieni, inclusiv pentru unii care își propun să salveze România.

Închei prin a observa că ideea de revoluție nu este atrăgătoare doar pentru dl Macron. În 1994, dl Iliescu asocia revoluția cu reforma, neînțelegând că — și una, și cealalta — implicau procese sociale dureroase, frustrări, rateuri și foarte multă tristețe colectivă. Iar zilele acestea, pe un afiș electoral aparținând unei formațiuni politice — ai cărui membri au decis prin vot majoritar, într-o ședință de după-amiază, că este „de dreapta” — mi-a fost dat să citesc un alt slogan dătător de emoții nu tocmai plăcute: „Revoluția bunei guvernări”. Ce o mai fi și asta? Pare ceva împrumutat tot din ideologia macroniană.

Bibliografie:

  1. M. Ralea, Cele două Franțe, Ed. de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956.
  2. E. Macron, Revoluție, (trad. D. Mareș), Ed. Trei, București, 2017.

 

LĂSAȚI UN MESAJ