12.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Virtuozul de neegalat al lumii, Gheorghe Zamfir, împlinește 75 de ani!…

Gheorghe Zamfir s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găești, în județul Dâmbovița.
Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat, naiul, numit și fluierul lui Pan, Gheorghe Zamfir a devenit cunoscut pe întreaga planetă ca Pan Flute Master.

Gheorghe Zamfir a adus schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972), spune Wikipedia.
Așa a ajuns posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane.
Și-a asamblat singur naiurile, din lemn de bambus, și le-a acordat cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi.

Se spune că, în 1982, a dedicat un concert lui Dumnezeu.
Așa a căzut în dizgrația cuplului Ceaușescu și a fost obligat nevoit să plece în exil.

„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: „Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”…

Single-ul său Eté d’amour a fost unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976.
A urmat Păstorul Singuratic/Lonely Shepherd, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul și dirijorul german James Last.
Între 1988-1990 a fost primit de trei ori la Vatican, fiind primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea.
A participat și la compunerea coloanei sonore a unor filme, printre care Once Upon a Time in America, al regizorului Sergio Leone, Karate Kid sau, mai nou, Kill Bill, mai spune Wikipedia.

Gheorghe Zamfir este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate și peste 120 de milioane de albume vândute.
Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.

In anul 1987, la Conservatorul de Muzica din Hilversum Olanda s-a înființat prima catedră de nai din lume unde ca profesor de nai a fost naistul roman Nicolae Pârvu, fost coleg de clasa de Nai cu Gheorghe Zamfir.
În perioada 2001-2005, a activat ca profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității de Muzică din București, unde a predat timp de patru ani de zile.
A fost înlăturat de la catedră în toamna anului 2005, fiind respins prin vot de Consiliul Facultății de Interpretare Muzicală, se mai spune pe Wikipedia.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Fabuloasele mașini de epocă se întorc în centrul Timișoarei

Retroparada primăverii, se desfășoară din nou la Timișoara la final de săptămână. Curioșii pot admira, începând de sâmbătă, 20 aprilie, automobile de epocă în...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :