ACS Poli și-a luat revanșa după eșecul din tur de pe arena „Electrica” și s-a impus în returul de pe „Dan Păltinișanu”, 0-1, în fața concitadinei ASU Politehnica. Sorel Chemin a stabilit scorul final, într-un meci terminat de oaspeți în zece oameni, după cartonașul roșu direct văzut de Golda, pentru o intrare dură la Bedea.
A treia întâlnire oficială dintre cele două grupări alb-violete a început modest. A fost nevoie de aproape 20 de minute pentru a trece în revistă prima ocazie importantă. În dreptul gazdelor: Cristian Ene, șut plasat, în plasa laterală, din afara careului. Același Ene a mai avut o șansă, 12 minute mai târziu, însă a trimis, slab, cu capul o centrare venită de la Bogdan Vasile. Până la pauză, și Mera a avut șansa de a puncta, însă a trimis pe lângă, din careu, în vreme ce ACS Poli s-a mulțumit cu o singură oportunitate, în minutul 40, a lui Buzan, care a trimis alături, din 15 metri, o minge venită de la Bădăuță.
Oamenii lui Răchită au terminat sus primul act și așa l-au început și pe al doilea. Ba mai mult, la prima șarjă ofensivă au și modificat tabela, grație lui Chemin, care a prins un șut superb, în vinclu, din afara careului. La 10 minute distanță, „băieții în ghete” trec pe lângă egalare, după ce Ursu și Ignea nu pot trimite în plasă un atac prelungit. Pe contră, codașa de pe arena „Electrica” are șansa lui 2-0, dar Murariu îl blochează excelent pe Golda. Tânărul vârf al oaspeților este, din nou, în prim plan, în minutul 82, când vede „roșu” direct, pentru o intrare violentă asupra lui Bedea. Dar Paramatti și compania rezistă asalturilor din final, iar Molodvan mai are emoții doar la incursiunile lui Ignea și Manea.
Se încheie 0-1 și ACS urcă pe 18, cu 26 de puncte, 9 mai puțin decât Energeticianul (locul 15). În schimb, elevii lui Cosmin Petruescu sunt pe 12, la doar trei lungimi în fața grupării din Petroșani.