(VIDEO) Un grup de indivizi atacă brutal doi bărbaţi

454

La începutul săptămânii trecute, mai exact în seara zilei de 19 februarie, un echipaj de poliţie care se întorcea de la un incendiu de vegetaţie izbucnit în apropierea localităţii Domaşnea, a sesizat faptul că la localul din comună se petrece ceva suspect. Trei persoane ar fi agresat alte două, dar la sosirea poliţiştilor, cei trei au părăsit locaţia.

„Din discuțiile ulterioare a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 69 de ani din localitate ar fi fost lovit de către cei trei bărbați care au plecat de la fața locului. În prezența polițiștilor nu a avut loc nicio altercație. Polițiștii au solicitat victimei să se deplaseze la postul de poliție pentru a depune o plângere sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, aceasta refuzând. Polițiștii i-au adus la cunoștință faptul că poate depune plângerea în termenul legal de 3 luni”, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Dinu Nicorici.

Întregul scandal a fost filmat de camera de luat vederi amplasată pe clădirea localului, dar în data de 20 februarie, patronul a refuzat accesul poliţiştilor la înregistrări, sub pretextul că serverul ar fi defect.

„În urma apariției în spațiul public a înregistrării video din data de 19 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunală Domașnea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că trei bărbați din Teregova, cu vârste de 50, 28 și 49 de ani, au lovit cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului alți doi bărbați cu vârste de 69 și 55 de ani din Domașnea”, a mai adăugat Nicorici.

Nici până în zi de astăzi victimele nu au depus plângere la Poliţie, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Cod Penal, față de cei trei bărbați din Teregova.

sursa: argument-cs

 

LĂSAȚI UN MESAJ