Viața a luat sfârșit brusc și violent pentru Cătălin. Drama băiatului de doar 24 de ani

3201

Cătălin Manolache, tânărul din Rovinari mort într-un accident în Anglia, unde plecase la muncă de două luni, va fi adus în țară, după ce un român a reușit să strângă suma necesară repatrierii trupului acestuia.

Cătălin Manolescu, care absolvise Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, la Universitatea Constantin Brâncuși, din Târgu-Jiu, a murit săptămâna trecută în urma unui accident rutier.

În noaptea de 10 spre 11 noiembrie, tânărul de 24 de ani se afla într-o mașină condusă de amicul lui, un tânăr tot din Rovinari, iar șoferul a intrat pe contrasens și s-a ciocnit cu un alt autoturism.

Trei oameni au murit pe loc. Este vorba despre Cătălin Manolescu și ocupanții mașinii de care s-a izbit șoferul român. Și șoferul a suferit răni grave, fiind transportat la spital. Se pare că acesta consumase băuturi alcoolice.

În urma apelului mamei tânărului din Rovinari, Marius Simionică, un român care trăieşte în Anglia a lansat o campanie de strângere de fonduri.

”Doamne strig la cer ce să mai fac nu mai rezist nu mai am putere, nu știu nimic de copilașul meu nu mi l-am văzut. Cătălin Vasile sufletul meu frumos nu mai am cuvinte nu mai am putere, mă rog la Dumnezeu să mă țină să mi-l duc pe ultimul drum, Doamne de ce doamne, vino puiu meu acasă că nu mai rezist să nu te văd, vino mami și plec eu în locul tău Doamne te rog dă-mi un semn de la îngerașul nostru. Mami Cătuță îți țineai pe frățiorul tău în brațe și aveai grijă de el, acum de ce mami l-ai lăsat că tu erai eroul lui”, a scris mama băiatului, îndurerată, pe Facebook.

Simionică a anunțat, pe Facebook, că a reușit să trângă suma necesară pentru repatrierea lui Cătălin.

„Dragi prieteni, dragi părinți și apropiați ai lui Cătă. În acest moment am reușit să strângem suma de £2483.13 și ne vom opri aici. Am promis încă de la început că va ajunge acasă și voi face tot posibilul…nu s-a schimbat nimic, avem această sumă, iar dacă costurile repatrierii vor fi mai mari voi plăti diferența. Fac acest lucru în primul rând pentru părinți și pentru a le lua această povară a repatrierii de pe suflet. Am spus de la început că nu l-am cunoscut nici pe el și nici familia lui, însă mai presus de orice suntem oameni și este bine să dăm dovadă de unitate ori de câte ori avem ocazia”, a anunțat românul.

În memoria lui Cătălin, prietenii au realizat un video cu fotografii în care apare tânărul de 24 de ani.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.