10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Pentru ce au fost aplicate amenzi în prima zi de Crăciun în Timiș

A plouat cu amenzi în Timiș, în prima zi de Crăciun. Oamenii legii au constatat 20 de fapte penale și au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale.

Trei sute de poliţişti de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, investigaţii criminale sau investigarea fraudelor au acționat în județ. Principalele activităţi desfăşurate au vizat prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, precum şi asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă.

Potrivit reprezentanților IPJ, în ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la 65 de evenimente, 57 dintre acestea fiind sesizate prin numărul unic de urgență 112. Au fost aplicate 55 amenzi a căror valoare se ridică la peste 17.000 de lei, 14 dintre acestea fiind pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.

Pentru neregulile constatate în trafic, oamenii legii au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 pentru depăşirea limitelor legale de viteză. În plus, au fost reținute opt permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Citește și :