Vestea primită de românul condamnat la moarte pentru trafic de droguri. Ce se întâmplă cu execuțiile, în Malaezia

417

Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia, a primit o veste neașteptată după gratii: autorităţile au anulat în ultima clipă execuţia unui cetăţean filipinez în urma unei cereri făcute de ambasadorul Filipinelor la Kuala Lumpur. Înainte de asta, Guvernul malaezian a votat pentru abolirea pedepsei capitale, însă Parlamentul va avea ultimul cuvânt.

Filipinezul Ejah Bin Jaafar fusese condamnat la moarte, iar anularea, cel puţin pentru moment, a sentinţei, a venit în ultima clipă, scrie cancan.ro. Ambasada filipineză din Malaezia a făcut mai multe cereri în acest sens, iar, într-un final, una dintre ele a fost aprobată. În aceste condiţii, cresc şansele ca pedeapsa de condamnare la moarte a lui Ionuţ Gologan să fie şi ea comutată.

Bunica românului, în vârstă de 86 de ani,  spune că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l aduce pe Ionuţ în ţară, dar că toate demersurile sale au rămas fără rezultat. I-a trimis recent o scrisoare preşedintelui României, dar răspunsul nu a mulţumit-o deloc. „Am trimis o scrisoare domnului preşedinte şi în frazele mele am şi subliniat: Chiar dacă mai are din condamnare, să-l aducă în ţară să pot să merg şi eu la el cu o bucăţică de pâine, aşa am scris. Am primit răspuns de la domnul preşedinte acum două săptămâni. Mi-a răspuns că e bine, dar nimic din ce am cerut eu”.

În urmă cu cinci ani, pe 26 iunie 2012, Ionuţ Gologan a fost arestat pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, având asupra lui 1.494 de grame de metamfetamină.

sursă: dcnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ