Veste teribilă. Colegul de scenă al artistului timișorean, Florin Călinescu, a murit!

761

Lumea teatrului din România a pierdut un actor valoros. Rudi Rosenfeld a murit la vârsta de 77 de ani. Regretatul artist a dat viață mai multor personaje de-a lungul carierei sale, iar rolul din “Tanti Florica” în care a jucat alături de Florin Călinescu a fost unul de excepție. Anunțul vine la doar câteva ore după ce s-a aflat că solistul formației “Odeon” a murit la 67 de ani.

Vestea morții a fost confirmată de PR-ul Teatrului Evreiesc de Stat, Oana Nae, potrivit libertatea.ro.

“A murit, într-adevăr, ieri, la ora 17:00”, a mărturisit Oana Nae, conform sursei citată mai sus.

Colegii de breaslă îi plâng dispariția, iar unii dintre ei și-au exprimat regretele în mesaje emoționante postate pe Internet. Printre aceștia se numără și regizorul Erwin Şimşensohn.

“S-a stins. Am aflat acum 10 minute. Nu am cuvinte. Doar lacrimi. L-am iubit ca pe un bunic”, a scris Erwin Şimşensohn pe o rețea de socializare.

Rudi Rosenfeld s-a născut pe 5 august 1941. Potrivit site-ului Teatrului Evreiesc de Stat, în stagiunea actuală el juca în mai multe spectacole: rolul Mlotek în “Dumnezeul Răzbunării”, Lazerovitch în “Varşovia: Ghid Turistic”, Şalom Alehem în “De la Caragiale la Şalom Alehem”, Gottlieb Meisel în „Musca Spaniolă”, Rabin, Treitl în “Yentl”, Isruel în “Stele Rătăcitoare”, Schwartzkopf în “Păpuşarul”.

sursa: cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.