8.1 C
Timișoara
sâmbătă 13 aprilie 2024

Vedeta: lege din alegeri

E primăvară și gardurile vii înverzesc prin grilele de radiator ale mașinilor. Iar florile pomilor mângâie pisicile de pe capote. Nimic nou sub soare în parcările dintre blocuri. În Timișoara? Nu, peste tot — aici și aiurea. Și, apropo: Nicolo Napoli a revenit pentru a zecea oară la Mititelu. Cine o fi Bahmuțeanu și cine Prigoană în acest cuplu nu se știe — și nici nu trebuie în lumea genurilor fluide pe care o traversăm când înot, când în bărcile salvamarilor de ocazie. Oricum, celebra pereche mondenă s-a oprit la jumătatea celei sportive în privința numărului de nunți-divorțuri.

Ar trebui să candideze la ceva oamenii ăștia. Și dacă tot nu a apărut un Guinness oltenesc (sau o fi la Continental?), a apărut acest „mega” (de ce nu „kilo”, de ce nu „giga”?!) an electoral. Fiindcă „super” nu mi se pare deloc, dintr-un motiv foarte simplu: riscă să ne plictisească înainte de-a începe. Și, în lume, începe „bine”: cu alegerile din Rusia. O plictiseală de moarte. La propriu.

Dar să revenim la aceeași „primăvară pe vechile dureri” a lui Bacovia al nostru. La a noastră, adică. Fiindcă Primăvara de la Praga, din 1968, ne-a sculptat ecvestru dictatorul de atunci, cel al cărui urmaș după 1990 devenea acceptabil ca învingător al finalei prezidențialelor din 2000. O finală care i-a trimis în Parlament, alături de Vadim Tudor, pe doi celebri cântăreți de folclor și muzică populară. Iar de la ei, pe atâția, PRM-ul excelând în racolarea vedetelor de toate felurile.

Însă asta a fost demult. Lumea s-a schimbat. Laboratoarele partidelor au duduit. Organizațiile studențești au donat sânge proaspăt formațiunilor politice. Academia Națională de Informații le-a făurit diplome pe măsura cursului scurt de patriotism urmat cu înțelepciune, iar serviciile, locuri de muncă la feng shui-ul țării. Totul intra în normal. Și a intrat. „Aceeași primăvară pe vechile dureri”?

Poate, fiindcă megaanul electoral pare să reconstituie cel mai darwinist destin. Și vadimist, pe deasupra. Sunt curtate din nou vedetele (cântăreți, sportivi), tencuielile decorative. BCA-ul politic românesc sună a gol mai tare ca oricând, iar intelighenția din comitetele executive face pe amorsa, fiind, de fapt, apă chioară, fără pic de aracet. Asta neînsemnând că nu ține tencuiala. „Ține și cu vaselină” — cum îmi spuneau, cândva, niște meșteri vorbind despre faianța unui apartament din Germania. Pe care ei îl „renovau”, supărați pe proprietar că e prea neamț cu unghiurile drepte și, evident, nedrept cu ei.

La noi, în Timișoara-Timiș, după ce traseismul politic a izbucnit ca flora spontană în primăvară, de se mirau până și ghioceii doamnelor din Consiliul Județean de cum erau lăsați în urmă de acest atât de național fenomen, robulismul începe să intre în dicționarul postărilor. Frițismul mai trebuie să aștepte, probabil, cât timp avem termenul nostru, neaoș. Însă plictiseala, nu și nu. Ea dă din picioare.

Cam ca fotbalul timișorean, care, desigur, nu se face cu o lopată — fie ea și cum a fost: inaugurală — în Calea Buziașului. A lui Fritz, a lui Tabără? Aici e aici, dar nu asta e marea pierdere. Ci candidații care acum ar fi apărut, dintre sportivi, desigur, dacă am fi avut și noi în ultimii 30 de ani niște locuri civilizate de bătut mingea în Timișoara.

 

Alte subiecte :

Citește și :