Valori bănățene. Constantin Lucaci sau despre sculptarea luminii

76

Cu maestrul Constantin Lucaci m-am întâlnit prima dată pe la mijlocul anilor ’80, când lucram la Comitetul Judeţean de Cultură, iar el venise la Reşiţa, unde urma să înalţe a patra sa fântână cinetică. În acele luni şi de-a lungul anilor care au urmat, ne-am întâlnit de numeroase ori şi am scris în mai multe rânduri despre omul şi opera sa. De acee, azi înrăznesc să cred că îl cunosc atât încât pot să aduc un omagiu amintirii celui care, dacă mai trăia, în 7 iulie, ar fi împlinit 95 de ani. Tot în acest an se împlinesc 7 decenii de la prima sa participare la o expoziție. Pe atunci era încă în germen conceptul mai târziu materializat şi tradus în cuvintele sale: „Eu, personal, ader la aceea ce se cheamă artă modernă, artă-spectacol… artă de cetate, nu de muzeu”.

Viaţa i-a confirmat trăinicia drumului creator pe care o apucase şi dovadă sunt nu numai sutele de mii de aprecieri, ale celor care îi admiră opera, ci şi aprecierile de înaltă ţinută, cum a fost acordarea titlului de laureat al Premiului Herder, în anul 1984, ca şi a titlului de Cavaler de Merit al Republicii Italiene, dar şi deschiderea, în 2007, a Muzeului „Constantin Lucaci”, sub egida Vaticanului, care se află în Sanctuarul San Francesco di Paola, Calabria, iar sculptura cinetică Stea este o parte a expoziției permanente „Fucina degli Angeli” din Veneția. Opera i-a fost recunoscută nu numai peste hotare, cum îndeobşte se întâmplă, ci şi acasă, în Banatul de Munte, la Bocşa, oraşul său natal, care l-a numit Cetăţean de Onoare, iar judeţul Caraş-Severin l-a distins cu acelaşi titlu. Mai trebuie spus că maestrul a fost în permanenţă legat de oraşul său de baştină, unde, în 5 iunie 2012, a fost inaugurat Muzeul „Constantin Lucaci”, în care sunt expuse 17 sculpturi din oţel inoxidabil, donate oraşului. Şi cum opera vorbeşte pentru creatorul său, înclin să-i dau dreptate maestrului care, în ultimul interviu acordat, îmi spunea: „Eu desfiinţez o mare zicală românească, și anume că nu poţi să fii filosof în satul tău. La mine s-a dovedit că sunt”.

În numeroasele-i căutări, în care a modelat fierul şi piatra, a descoperit formula care pare a ascunde tainele perfecţiunii — formula mişcării. Aşa a dat la iveală cele 9 fântâni cinetice, în care mişcarea picăturilor de apă aduce în prim-plan sclipirea luminii care, dacă se reflectă într-o apă stătătoare, ar fi inertă şi lipsită de viaţă. De ani buni „Fântânile lui Lucaci” aduc un spor de frumuseţe celor 7 oraşe în care-şi vieţuiesc strălucirea, spre satisfacţia locuitorilor şi a celor care le vizitează urbea. Iată aceste fântâni şi oraşele care au devenit mai chipeşe odată cu apariţia lor: Prima dintre ele este cea de la Constanţa, realizată în 1971. Urmează fântâna de la Turnu Severin, în 1979, cunoscută și sub denumierea de „Hora de la Bălăcița”. A treia costruită de Constantin Lucaci a fost la Vaslui, în 1981. A urmat cea de la Reşiţa, în 1984, iar conjudețenii săi se laudă că aceasta este fântâna cinetică cea mai frumoasă dintre cele nouă „simfonii lichide” create de maestrul Lucaci. Ansamblul celor trei fântâni, construit, între 1988 și 1992, la Brăila, și inaugurat în 1989, funcționează la adevărata sa valoare abia după reabilitarea întregului cu bani europeni, între 2012 și 2013. Penultima operă din această serie, fântâna cinetică din Giurgiu, a fost construită în 2002. La Alba Iulia, în 2007, a fost inaugurată ultima fântână din „colecția” unică a maestrului Lucaci, în locul în care funționau, cu peste 2000 de ani în urmă, nouă fântâni romane. Din păcate, la 21 iulie 2014, cel supranumit „părintele fântânilor cinetice din România” a plecat să modeleze în ceruri. 

Și sculpturile sale, îndeobşte din oţel inoxidabil, pot fi rezumate ca fiind căutări ale perfecţiunii liniei pe care o urmează lumina. Se pare că nu întâmplător, în ultima perioadă a vieţii, a fost denumit „Cel care sculptează lumina”. De altfel, conceptul pe care l-a practicat o viaţă, acela de a îmbina arta cu tehnica, l-a transmis şi studenţilor săi de la Academia de Arte Frumoase din Cluj, începând din 1993.

Prin aceste rânduri n-am vrut decât să închin un gând unui bănăţean de excepţie, care face cinste întregului neam ce-i aparţinem cu toţii. Temelirea cinstirii îi sunt faptele, şi dacă am numit numai o parte din ele, nu înseamnă că meritele maestrului se află la limitele a ce ştiu eu despre faima care l-a consacrat.

Titus Crișciu

sursă foto: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ