8 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Valabil și pentru bănățeni! ANAF impune biruri retroactiv mai multor categorii de cetățeni

În perioada următoare, ANAF va emite decizii de impunere pentru plata constribuţiilor de sănătate, CASS, pentru veniturile din dobânzi, dividende, din agricultură sau chirii, pensie, sau şomaj, aferente anului 2012. Asta pentru că până la 31 decembrie 2017 plata acestora se prescrie.

Potrivit unor surse din cadrul ANAF, citate de capital.ro, instituţia va transmite decizii de impunere anuală către persoanele fizice care au îndeplinit în 2012 următoarele condiţii: Au avut venituri din activităţi independente sau agricole, sau au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor, respectiv din chirii, venituri din investiţii sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, iar venitul lunar a fost mai mare de 700 de lei, respectiv baza lunară de calcul.

Asta înseamnă că nu toată lumea va mai plăti aceste contribuţii, care se calculau la salariul minim pe economie. În 2015 zeci de mii de oameni s-au trezit că au de plătit mai mult decât au încasat, pentru că baza de calcul a contribuţiilor datorate era salariul minim pe economie.

De asemenea, vor plăti CASS şi românii care au avut venituri din activităţi independente, iar baza de calcul, respectiv suma încasată a fost mai mică de 700 de lei, dar au obţinut şi alte venituri pentru care datorează CASS, cum ar fi pensii peste 740 e lei pe lună, salarii sau indemnizaţii de şomaj. respectiv pensionarii, sau şomerii care au câştigat orice sumă în plus peste pensie sau ajutorul de şomaj din diferite surse, precum chirii de exemplu, sau activităţi independente, vor trebui să plătească această contribuţie, indiferent de valoarea venituri.

Cei care au realizat venituri din activităţi agricole, iar sumele încasate sunt sub 700 de lei, şi fac parte din familii care au beneficiat de ajutor social.

SCUTIŢI de plata acestor contribuţii sunt asiguraţii fără plata contribuţiei, respectiv copiii. Asta înseamnă că dobânzile obţinute din alocaţia copiilor nu se mai impozitează, ca în 2015.

Sursa: capital.ro

Alte subiecte :

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

FOTO – VIDEO | Percheziții în Timiș, într-un dosar deschis pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Timiș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au descins, azi dimineață, la nouă adrese din județul Timiș și municipiul București....

Citește și :