Vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat la Timișoara, va fi administrat intranazal

860

Centrul OncoGen din Timişoara a câştigat competiţia deschisă de Ministerul Educaţiei si Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin importriva virsului SARS-nCoV-2. Deşi mulţi s-au îndoit de competenţele cercetătorilor de la Timişoara, OncoGen a semnat şi acordul de colaborare cu Institutul Cantacuzino pentru producţi vaccinului, conform Adevărul.

“La OncoGen susţinem dezvoltarea cercetării medicale şi creşterea competitivităţii României. Avem încredere în cercetătorii români şi în capacitatea lor de a schimba România în bine. În acest sens, am semnat un acord de colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Împreună facem tot posibilul pentru a dezvolta producţia de vaccinuri în ţara noastră, inclusiv a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen.

Avem convingerea că Institutul Cantacuzino poate contribui substanţial la materializarea acestor obiective prin reînceperea producţiei de vaccinuri”, a transmis Virgil Păunescu, directorul centrul OncoGen din Timişoara.

Vaccinul dezvoltat la Timişoara împotriva virusului SARS-nCoV-2 va fi administrat intranazal, a mai anunţat Virgil Păunescu. “Fie sub formă de picături, sau prin pulverizare. Administrarea unui vaccin se poate face: fie prin injecţie, fie intranazal, fie prin piele (skin patch). Noi am ales această metodă, intranazală, luând în considerare felul în care virusul SARS-nCoV-2 pătrunde în corpul uman”, a completat, pe pagina de facebook, Păunescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.