UVT organizează concursul SUNYS I Spark for Urban Nature by Young Spirits

207

Proiectul “Spark for Urban Nature by Young Spirits (SUNYS)” este organizat de către
Universitatea de Vest din Timișoara, prin implicarea Facultății de Sociologie și Psihologie,
Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, Minds Hub și ASPST alături de sponsori precum Continental Tires, Sustainalytics, Fundația Autonom, dar și ONG-uri precum Eco Club Timișoara și EcoStuff.

Concursul SUNYS reprezintă un program de învațare și dezvoltare destinat elevilor de clasa a XI-a si a XII-a, de la orice instituție de învățamânt liceal din orașul Timișoara. Aspectul formativ al acestui program este asigurat prin sesiuni de învățare, derulate pe parcursul a cinci zile consecutive, susținute de experți în subiecte precum sustenabilitate, concept de produs, storytelling sau marketing digital. Susținem și dezvoltarea de competențe transversale, precum capacitatea de comunicare, lucrul în echipă și luarea deciziilor. Acestui program nu-i lipsesc nici elementele de competiție, asigurate prin crearea, în echipe formate din cinci elevi, a unui produs creativ de conștientizare pe o temă referitoare la rolul naturii în orașe, și promovarea acestuia în mediile de socializare. Produsele de conștientizare realizate de către echipele de elevi vor fi prezentate și apoi apreciate de către comisia de evaluare, specialiști din cadrul instituțiilor partenere în organizarea concursului, precum și reprezentanți ai mediului academic. Cele mai bune produse de conștientizare vor fi recompensate prin premii oferite de către sponsorii acestui program.

SUNYS se desfășoară în perioada 1 – 13 aprilie 2018, între orele 16:00 și 20:00. În această
perioadă, se vor forma grupele de lucru, vor avea loc sesiunile de formare desfășurate de specialiști și promovarea de către participanți a produselor de conștientizare realizate în mediile de socializare online.

Perioada de înscriere a elevilor care doresc să participe la concursul SUNYS se va încheia în
data de 28.03.2019.

Spații din cadrul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și Minds Hub (Str.
J.H.Pestalozzi, nr. 16) vor fi puse la dispoziție pentru desfășurarea sesiunilor interactive de formare și de lucru pentru realizarea produselor de conștientizare.

MSc. Psih. Patricia Albulescu – Coordonator de proiect SUNYS
Conf. univ. dr. Coralia Sulea – Prodecan Facultatea de Sociologie și Psihologie I Membru în
echipa de organizare SUNYS
Ana Maria Popa – Business Developer @ Minds Hub – Membru în echipa de organizare SUNYS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.