USR PLUS vrea să pornească o nouă revoluție a normalității din Timișoara, dar atacă dur la Președintele Iohannis FOTO-VIDEO

228

În aceste săptămâni în politica românească se promite orice, se face apel la sacrificiu, la bunăstare și la interesul național. Unii o fac din obișnuința faptului îndelung exersat, alții chiar o fac cu dezinteres și cred că vor avea puterea de a schimba câte ceva din cele ce nu prea merg. În aceste zile se va vedea dibăcia alegătorului ce va pune ștampila pe cel mai simpatic și onest politician.

Echipa ce va reprezenta țara noastră pe băncile de la Bruxeles se va înnoi după 26 mai. Alianța dintre USR și partidul cu semn pozitiv (Alianța 2020) incearcă să convingă alegătorii că sunt o alternativă atât la mișcarea politică de la noi, dar și la viața obișnuită de zi cu zi.
Pentru a schimba imaginea prăfuită a campaniilor electorale cu discursuri lungi și fără sens și doar ocazional asezonată cu muzică patriotică, lansarea candidaților Alianței a pornit în forță cu piesele celor de la ,,Omul cu șobolani”.

Așa cum ei sunt altceva în muzică, așa și campania vrea sa fie altceva. Nu este exclusă nici o categorie de vârstă în mesajul politicienilor, dar cei mai vizați sunt tinerii. Este generația celor ce au intrat în politica activă după evenimentul tragic de la clubul Colectiv. Sala Olimpia a fost aproape plină de simpatizanți cu tot ce înseamnă recuzită electorală: baloane, pancarte, chiar și vuvuzele. Dar mai ales tricouri cu un slogan deja cunoscut „Fără hoție ajungem departe!”. De fapt cu acest slogan-îndemn citit în mai multe limbi de circulație europeană sau doar bănățeană s-a deschis seria de luări de cuvânt.

Sub atenta moderare a lui Cătălin Drulă au urcat pe scenă rând pe rând 22 de candidați din lista completă avansată de USR PLUS. Pentru cei care încă nu au aflat componența exactă a acestei liste, iată aici din cine este compusă:

1 Dacian Cioloș PLUS
2 Cristian Ghinea USR
3 Dragos Nicolae Pislaru PLUS
4 Clotilde Armand USR
5 Ioan Dragoș Tudorache PLUS
6 Nicolae Ștefănuță USR
7 Vlad Botos USR
8 Ramona Victoria Strugariu PLUS
9 Vlad Gheorghe USR
10 Alin Cristian Mituță PLUS
11 Naomi Reniutz Ursoiu USR
12 Valeriu Nicolae PLUS
13 Oana Țoiu PLUS
14 Radu Ghelmez USR
15 Liviu Iolu PLUS
16 Radu Mihaiu USR
17 Andrei Ion PLUS
18 Iulian Lorincz USR
19 Adriana Cristian USR
20 Oana Popescu PLUS
21 Camelia Crișan USR
22 Anca Majaru PLUS
23 George Țaranu USR
24 Bogdan Deleanu PLUS
25 Ștefan Pălărie PLUS
26 Silviu Gurlui USR
27 Alexandru Grigorescu Negri PLUS
28 Teodora Stoian USR
29 George Gima PLUS
30 Alexandru Vărzaru USR
31 Raluca Amariei USR
32 Anca Radu PLUS
33 Miroslav Tașcu Stavre USR
34 Gabriela Maria Mirescu Gruber PLUS
35 Florin Andrei USR
36 Cătălina-Teodora Sofron PLUS
37 Sorin Dan Clinci PLUS
38 Emanuel Stoica USR
39 Iulian Crăciun PLUS
40 Octavian Berceanu USR
41 Daniela Șerban PLUS
42 Cristina Iurisniti USR
43 Elena Uram USR

Din multitudinea de idei politice și de promisiuni ce de urgență ar trebui implementate pentru redresare societății românești s-a remarcat ca o stringență faptul că tot programul de acum este doar o etapă premergătoare pentru viitoarea bătălie ce va aduce alianța la guvernare în anul viitor. Pentru că de aici de la Timișoara a pornit Revoluția Română ce mai apoi a răsturnat regimul totalitar, se cuvine ca tot de aici să pornească chiar de acum o nouă, dar diferită revoluție. Una a decenței și a normalității, o revoluție care să înlăture odată pentru totdeauna hoția și prostia de la conducerea României.

Au fost aduse în discuție câteva puncte din Proclamația de la Timișoara (în special acel celebru punct 8) fără de care ne aflăm în situația unei revoluții nefinalizate. Poate fața țării ar fi arătat altfel acum dacă se aplicau o seamă din acele puncte. Dan Barna, liderul USR, a accentuat că este nevoie de o nouă generație de politicieni bine pregătiți, care să nu fie tributari vechilor structuri. Fiecare în domeniul lui trebuire să fie un specialist. Acolo vor apăra interesele românești și nu merg pentru afaceri personale așa cum se mai întâmplă acum.

La rândul ei, Clotilde Armand a explicat de ce a făcut drumul din vest către est de mai multe ori, iar acum este de aproape două decenii româncă, iar aici este acasă. Dar pentru ca acest acasă să arate la fel ca vestul Europei este nevoie de investiții inteligente și fonduri comunitare atrase în mod coerent.

Dar cel ce a făcut o adevărată radiografie a României actuale și a depistat toate bețele ce se află în roțile sale pe post de frâne, a fost Dacian Cioloș. Scurt și la obiect, a explicat cele mai importante puncte de dezvoltare ce trebuie deblocate. Datele și cifrele pe care le-a explicat vin și din experiența dânsului de premier tehnocrat ce a condus Guvernul într-o perioadă critică, când nimeni nu și-a asumat această povară.

Crede că acum, cu o structură modernă de partid, în spate ar putea schimba multe. Nimeni din cei aflați la guvernare nu au scăpat de criticile lui Cioloș. Începând cu președintele Iohannis, care este văzut ca un lider slab pregătit care nu are soluții la nici una din problemele țării, dar încearcă să acopere aceste lacune cu false teme. Despre Liviu Dragnea, opinia alianței este gata formată. O întreagă clasă politică conlucrează pentru a acoperi faptele penale ale celor de la guvernare.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.