USR dorește responsabilitate în actul de conducere a primăriei municipale

100

Alexandru Cadar, în numele formațiunii locale a USR, ia poziție în legătură cu recentele vizitele ale edililor orașului la DNA.

” Situația recentă, în care este implicată Primăria Municipiului Timișoara, legată de audierea la DNA a viceprimarului Dan Diaconu și a edilului Nicolae Robu într-un dosar vizând obținerea și decontarea ilegală de fonduri europene în proiecte de anvelopare a unor blocuri, confirmă legitimitatea întrebărilor referitoare la modul în care se desfășoară activitățile în cadrul Primăriei.

Administrația locală a orașului nostru trebuie să acționeze în baza valorilor de integritate, profesionalism și RESPONSABILITATE, mai ales în ceea ce privește gestionarea banilor publici și a celor proveniți din finanțări europene.

Dacă e să ne referim strict la acest proiect aflat acum sub lupa DNA, este imposibil să nu ne întrebăm cum a fost posibil ca multiplele probleme semnalate în presă încă de la debutul acestuia să nu îl îngrijoreze într-o asemenea măsură pe domnul primar sau pe alții dintre responsabilii din Primărie, astfel încât să se preocupe cu seriozitate de clarificarea tuturor aspectelor îndoielnice. O astfel de atitudine delăsătoare dovedește, cel mai probabil, o lipsă cronică de competență pe întreg lanțul ierarhic din instituție. Iar în acest lanț ierarhic, că îi convine sau nu, îl includem în primul rând pe domnul primar. Dumnealui trebuie să înțeleagă că, așa cum îi este convenabil să se refere în anumite împrejurări la Timișoara ca la un oraș peste care este stăpân, este dator să își asume și răspunderea pentru eventualele nereguli și disfuncționalități petrecute în subordinea domniei sale.

Faptul că domnul Robu a ținut să precizeze azi, după audierea de la DNA, că are „doar” calitatea de suspect în dosar și că nu a fost chemat în calitate de acuzat nu este în măsură să ne liniștească.

Declarația în sine conține o evidență a neasumării, care spune foarte multe despre egoismul, egocentrismul, lașitatea și lipsa de maturitate ce tind să devină trăsături dominante și definitorii ale personalității domnului primar.

Totodată, echipa USR Timișoara îl somează încă o dată public pe domnul Robu să înțeleagă că, în pofida tendinței domniei sale de a-și asuma responsabilitățile în mod selectiv și meritele integral, ESTE RESPONSABIL pentru întreaga performanță a aparatului administrativ pe care îl conduce. Pur și simplu, această responsabilitate vine la pachet cu rolul de primar. Drept pentru care, dacă dorește să dovedească o atitudine matură, de lider, și nu una meschină, de simplu „șef”, nu se poate dezice prin simple declarații de responsabilitatea uriașă care îi revine.

În ceea ce privește investigația în curs, ne exprimăm speranța că neregulile investigate de procurorii DNA se vor clarifică în scurt timp, cu toate consecințele de rigoare care derivă din rezultatul acestor investigații.”, transmite Cadar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.