UPT, la Noaptea Cercetătorilor Europeni

28

Universitatea Politehnica Timișoara participă, pentru al doilea an consecutiv, la Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment care anul acesta are loc în 27 septembrie, în peste 300 de orașe din Europa, dintre care 20 din România.

UPT își respectă și de această dată blazonul de instituție de învățământ superior de educație și cercetare avansată, participând la eveniment cu mai multe lucrări care fac dovada nivelului la care se situează.

În Timișoara, Politehnica va participa la evenimentul organizat de Nokia, unul dintre partenerii importanți ai instituției, cu mai multe standuri ce prezintă activitățile desfășurate de mai multe echipe de cercetare:

Sistem de afișare dinamică pe bază de POV cu LED-uri (Cosmin Cîrlea); Pasarelă pentru autostrada urbană pentru bicicliști München (Andrada Negruț); Simulator de manevre didactic realizat ca aplicație Arduino (lect.dr.ing. Ilona Bucătariu); Prezentarea unor activități de cercetare și aplicații folosind calcul inteligent (rețele neuronale, sisteme fuzzy, calcul evolutiv, inteligența de grup, deeplearning), sisteme dedicate/embedded (ARM Cortex, TI Drive Assist TDA 2x, TDA 3x, FPGA Altera, Xilinx, TPU, Movidius Myriad), vedere artificială (captură, reprezentare, preprocesare, extragere de trăsături, segmentare, detecție, recunoaștere 3D și 2D) – coordonator prof.dr.ing. Cătălin Căleanu; Stand experimental pentru studiul panourilor solare utilizate în propulsia alternativă a autovehiculelor (stud. Robert-Valentin Ghișoiu, lect.dr.ing. Sorin Rațiu, as.dr.ing. Corneliu Birtok-Băneasă); Sistem pneumotronic de testare și verificare a produsului priză centură de siguranță (studenții Ioan Daniel Buta și Alexandru Ionuț Dineș, coordonați de lect.ec.dr.ing. Vasile Alexa); Brichetă tubulară din deșeuri feroase pulverulente (un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara); Filtru de aer supraaspirant (as.dr.ing. Corneliu Birtok-Băneasă); Instalație pentru determinarea rezistenței la oboseală termică (conf.dr.ing. Camelia Pinca-Bretotean); MicroU și BirCor (as.dr.ing. Corneliu Birtok-Băneasă).

Centrul ID/IFR și e-Learning și Centrului Multimedia din cadrul UPT îi vor întâmpina pe vizitatorii mai mici și mai mari cu ultimele inovații în domeniul aplicațiilor și jocurilor de realitate augmentată și virtuală, a abilităților digitale și de foto-video.
Evenimentul va avea loc vineri, 27 septembrie 2019, în Campusul Nokia, Bd. Republicii nr.21, între orele 17:00 – 22:00. Intrarea este liberă.

Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi sărbătorită de Universitatea Politehnica Timișoara și la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, care organizează, tot în 27 septembrie 2019, între orele 17:00-22:00, cea de-a IV-a ediție a NCEFIH. Vizitatorii vor avea ocazia să participe interactiv la toate activitățile/experimentele derulate în cadrul evenimentului, să se înscrie la tombolă, să viziteze expozițiile de grafică, desen și pictură, să asiste la prezentări din domenii diverse.

Dintre punctele de atracție ale NCEFIH2019 amintim: „Piticii Creativi” – lucrări prezentate de copii creativi din învățământul preșcolar și primar din Italia; Laboratorul de creație Symeryeny, în cadrul căruia elevi din clasa a IV-a de la Liceul „Anghel Saligny” din Simeria vor derula diverse experimente interactive; Bicicleta care încarcă orice tabletă sau telefon; Fantasy World – o expoziție de ilustrații grafice; Proiectul Deva 750.

LĂSAȚI UN MESAJ