12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

UPT acordă 100 de premii, în valoare de 1000 de euro fiecare, pentru elevii merituoși

În contextul apropierii Centenarului existenței sale, Universitatea Politehnica
Timișoara a demarat proiectul Politehnica™ 100% performanță (100 de politehniști de
succes pentru 100 de liceeni merituoși), cu scopul de a identifica și sprijini 100 de tineri
cu capacități deosebite din liceele din regiune și nu numai.

Suma alocată premierii va fi constituită din aportul financiar adus de absolvenți de
succes ai Universității Politehnica Timișoara (n.r. care vor fi și mentori pentru cei 100 de
elevi), sponsorizările obținute de la partenerii economici și veniturile proprii ale UPT.
Elevii selectați vor fi invitați la Universitatea Politehnica Timișoara pentru a
înțelege istoria și performanța UPT, vor fi puși în legătură cu 100 de mentori din rândul
politehniștilor de succes, li se vor acorda premii de excelență în valoare de 1000 de euro
fiecare, iar la începutul lunii septembrie, vor participa la o serie de școli de vară
organizate pe mai multe domenii.

Traseul profesional al celor 100 de elevi merituoși va fi monitorizat și susținut de Universitatea Politehnica Timișoara și după acordarea premiilor. Grupul țintă vizat în proiect este reprezentat de elevi din clasele a X-a și a XI-a din 7 județe (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Bihor), dar proiectul nu exclude participarea la competiție și a altor elevi, din alte județe.

Selectarea elevilor se va face pe baza unui clasament realizat ca urmare a
completării unui formular de înscriere, disponibil pe site-ul UPT, unde sunt postate și
Regulamentul competiției, precum și Calendarul de desfășurare a proiectului. Formularul
de înscriere completat va trebui transmis, până în data de 31 mai, la adresa
menționată în Regulament.

Elevii selectați pentru premiere vor fi invitați să participe, la începutul lunii
septembrie, la o serie de școli de vară organizate de Universitatea Politehnica Timișoara,
iar premierea acestora se va realiza în data de 11 noiembrie, în cadrul Galei
aniversare Politehnica ™ 100% performanță, gală ce marchează intrarea Universității
Politehnica Timișoara în anul Centenarului.

Costurile de cazare, masă și transport pentru elevi pe durata școlilor de vară și a festivității de premiere vor fi suportate de UPT din bugetul proiectului.

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :