19.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost premiată pentru al doilea an consecutiv cu trofeul pentru educație, acordat în cadrul Galei Naționale a Asistenței Sociale

Într-o societate cu persoane și comunități vulnerabile se manifestă nevoia de profesioniști care să ofere sprijin specializat în ameliorarea problemelor sociale. Astfel de profesioniști sunt pregătiți la Universitatea de Vest din Timișoara, de peste treizeci de ani, în cadrul Departamentului de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie. Cadrele didactice universitare de la această specializare acoperă expertiza necesară formării asistenților sociali prin cursuri de sociologie și psihologie, medicină socială, legislație, dezvoltare comunitară și politici sociale.

La Ateneul Român din București s-a desfășurat a zecea ediție a Galei Naționale a Asistenței Sociale, cu ocazia zilei mondiale dedicată domeniului. La acest eveniment, pe secțiunea de educație și formare, premiul a fost câștigat de doamna lect.univ.dr. Loredana – Marcela Trancă, coordonatoarea activităților de practică de specialitate de la Departamentul de Asistență Socială, titulara cursurilor dedicate persoanelor cu dizabilități, cu experiență în proiecte naționale și internaționale din domeniu.

Gala Națională a Asistenței Sociale este evenimentul în care asistenţii sociali din întreaga ţară, autorităţi, jurnalişti și mulți alți invitați sărbătoresc realizările profesiei de asistent social, pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare. Premiul pentru educație a fost oferit, pentru al doilea an consecutiv, unui cadru didactic din aceeași universitate, câștigătoarea acestui trofeu în 2023 fiind conf.univ.dr. Elena Loreni Baciu, din cadrul aceluiași departament al UVT. Doamna conf.univ.dr. Elena Loreni Baciu este cercetător recunoscut în domeniul asistenței sociale, care a finalizat cu succes numeroase proiecte de intervenție în domeniu, cadru didactic titular al departamentului din anul 2005.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Premiul obținut de Departamentul de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT reprezintă un indicator al calității actului de educație oferit studenților noștri de la ciclurile de licență, masterat și doctorat. Gala Națională a Asistenței Sociale reprezintă un cadru reprezentativ pentru cele mai importante proiecte naționale și internaționale din domeniu, iar recunoașterea meritelor școlii timișorene de asistență socială, oferită prin premierea doamnei lect.univ.dr. Loredana – Marcela Trancă, este o binemeritată confirmare a valorii activității din acest departament al UVT.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Producător de vin din Timiș, obligat prin lege să epuizeze 7 milioane de sticle fără ambalaj SGR

Producătorul de vin „Cramele Recaș”, a obținut în instanță suspendarea articolului din lege care prevede obligativitatea producătorilor de a epuiza toate stocurile fără etichetă...

Din ateliere – pe simeze. +40 de artiști timișoreni expun în Galeria Helios

„Prezențe artistice semnificative din atelierele Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara”. Așa se intitulează demersul plastic propus de o serie de artiști vizuali timișoreni. Este...

Citește și :