11.2 C
Timișoara
miercuri 17 aprilie 2024

Underground 2™. Orașul care nu se vede: mărturii dintr-o Timișoara a periferiilor, departe de reclama oficială a citadelei

Sala de Cenaclu a revistei „Orizont” de la Palatul Szana, a fost, de curând, un spațiu destinat amintirilor, unde scriitorii bănățeni au povestit cele mai importante momente care-i leagă de acest frumos oraș. S-a întâmplat cu ocazia (re)lansării cărții Underground 2™. Orașul care nu se vede, în cadrul întâlnirilor de vineri ale Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor Români.

Underground 2™ este cel de-al doilea volum antologic cu povești care surprind o Timișoara mai puțin cunoscută. Cartea cuprinde povestiri din viața orașului, văzute prin ochii scriitorilor, ca simpli timișoreni — experiențele fiecăruia dintre ei, oamenii pe care i-au întâlnit aici, dar în special locurile din oraș care le-au creat cele mai marcante amintiri. Cartea conține povești trăite pe viu, iar fiecare dintre ele diferă asemeni celui care a scris-o. Scriitorii au fost aleși pe sprânceană. Noi și vechi, aceștia dezvăluie atmosfera cartierelor din Timișoara, într-un mozaic de vremuri și locuri.

Antologia conține atât proze ale scriitorilor cunoscuți, cum ar fi regretatul Daniel Vighi, Șerban Foarță, Viorel Marineasa ori Lucian Ionică, dar și povești scrise de autori mai tineri, cum ar fi Eliana Popeți, Adrian Marcu, Andrei Mocuța, dar și alții…
Un mozaic de vremuri și locuri
Antologia conține 19 povestiri despre oamenii și locurile din Timișoara. Cornel Ungureanu se declară impresionat povestea cunoscutului Șerban Foarță, pe parcursul căreia reputatul scriitor își amintește atmosfera boemă a orașului. „Șerban Foarță povestește cum s-a plimbat pe lângă Politehnică și își amintește de un prieten bun al său din boema timișoreană. Povestea se numește Boema și Poema ei. În textul său, el evocă sonetul lui Traian Dorgoșan, care și-a trăit boema în Timișoara”, spune Cornel Ungureanu.

Cristian Vicol a făcut un lucru deosebit, crede Viorel Marineasa. I-a luat pe scriitorii bănățeni din diferite generații și i-a mobilizat asupra unei teme comune. „Mai multe generații au fost solidarizate pe o singură idee, temă. Aici, în acest underground social”, spune el.

Viorel Marineasa și-a adus aminte și de proiectul său alături de Daniel Vighi. „Noi am reușit ceva înainte: să-i aducem pe cei tineri, care scriau în jurul unor puncte importante. Am făcut, cu ajutorul lui Ioan Hațegan, un fel de monografie a străzii Eugeniu de Savoya, tratată din punctul de vedere al reporterului, dar și al prozatorului. Apoi au urmat străzi precum Augustin Pacha, Emanoil Ungureanu… Așa am început, cumva, să spargem această focalizare pe centru”, își povestește Viorel Marineasa.


Daniel Vighi nu va fi uitat
Un însemnat moment al întâlnirii scriitorilor bănățeni a fost omagiul comun adus lui Daniel Vighi, moment cu care a și început întâlnirea. Cei prezenți în sală au ținut împreună un scurt moment de reculegere în memoria regretatului Daniel Vighi. În volum este inclusă și una dintre poveștile scriitorului bănățean, ultimul său text, primit de la soția sa. „Emoționant este textul primit de la Lia Vighi, despre Daniel Vighi, despre amintirile, dar și locurile apreciate de el. Este ultimul text al lui, scris înainte de final”, spune Cornel Ungureanu.

Underground™, o istorie trăită

Volumul conține și mărturii „pe viu”, cu perspective pe cât de unice, pe atât de însemnate. De pildă, repercusiunile neștiute ale Revoluției. Impactul social, care nu este pe deplin conștientizat de populația largă, însă trăit de oameni care au pierdut pe cineva drag. Povestea este spusă de tânărul Alexandru Maniu, a cărui proză este publicată în primul volum.

„Eram în separeul unui bar și cântam la chitară cântece revoluționare. Ne aflam într-un bar de rockeri, numit Cargo. Cântam la chitară cântece revoluționare (deși pe noi nu ne-a afectat atât de mult Revoluția, fiindcă eram prea tineri să o înțelegem cu adevărat). Am văzut o doamnă care stătea și bea, iar când ne-a auzit cântând: Mai bine huligan decât dictator (Imnul Golanilor), a venit la noi la masă și a încins-o: Hai, mai cântați! Ne-am uitat ciudat la ea, fiindcă băuse și nu o cunoșteam. După aceea a început să ne povestească și am rămas pietrificați. Ne-au căzut fețele și corzile de la chitară. Era mama Cristinei, fata care a murit împușcată în 16 decembrie”, spune tânărul.

Alex Maniu mărturisește că, pentru el, acel moment a fost formator și a început să privească cu alți ochi Revoluția, pe care o aseamănă cu fenomenul războiului din Vietnam, în urma căruia mulți dintre soldați și-au refăcut cu greu viețile. La fel și după Revoluție, a observat el, există oameni ale căror vieți și-au reluat cu greu cursul. Ei nu sunt trecuți în Memorial, lumea nu-i cunoaște, însă au pierdut pe cineva drag. „Victime colaterale”, cu mărturii valoroase și unice, necunoscute publicului larg.
O Timișoara nevăzută și necunoscută
Antologia, care numără până în prezent două volume, este coordonată de Cristian Vicol. „Primul volum l-am început alături de Loredana Tîrzioru la editura Brumar, gândindu-ne că Timișoara are două fațete. Una care este foarte vizibilă, cea turistică, a centrului — ca o vitrină curată și strălucitoare. Apoi există cealaltă Timișoara, care apare mai puțin în materialele de promovare ale orașului sau în „imaginarul” oficial.

Cristian Vicol, tânărul și entuziastul scriitor, face referire la o Timișoara mai puțin cunoscută, a periferiilor, a oamenilor ale căror povești sunt mai puțin cunoscute.

Pentru Adrian Marcu, Fabricul e un fel de „Macondo”. „În ’86, când am ajuns eu pe Vasile Cârlova (…) pentru mine a fost o încântare, dar și o spaimă (…). Copil fiind, m-am gândit: Vai, dar cu cine o să mă joc eu? Ceilalți de-o seamă cu mine vorbeau ungurește, nemțește, țigănește, evreiește… Culmea, când am intrat în grupul acelor copii, toată lumea a vorbit în română”, povestește Adrian Marcu.

Pentru scriitor, faptul că ceilalți au vorbit în română a reprezentat un act de incluziune pe care nu-l întâlnești în alte orașe. El crede că, pentru Timișoara, multiculturalitatea este o marcă fundamentală.

Antologia vorbește despre diverse medii sociale, dar și despre lumea cartierelor mărginașe, a barurilor, a cluburilor. Universul oamenilor rebeli, care cumva se disociază de imaginea clasică a orașului.

Viorel Marineasa: „Barierele dintre generații trebuie să fie mai fluide”

Viorel Marineasa consideră că barierele dintre generații trebuie să fie mai fluide și apreciază faptul că aceste volume îmbină câteva generațiile de scriitori.

Marian Odangiu se declară încântat de inițiativa noilor scriitori. El apreciază dinamismul lor și consideră că ei vin cu o forță literară redutabilă. „Îi urmăresc pe câțiva dintre tineri care au intrat în literatură pe ușa din față. E o grupare, e o întreagă mișcare literară. Cărțile de identitate ale acestei noi generații, ale acestui nou val de prozatori, sunt într-o bună și armonioasă coexistență cu ale scriitorii tradiționali. Cei tineri au o forță imaginativă și narativă de a scrie și de a consemna deosebit de inedită și redutabilă”, este de părere Marian Odangiu.

Marian Odangiu se bucură că există tinere talente și apreciază gura proaspătă de aer adusă de scriitorii aflați la început de drum, considerând că Underground 2™ creează o armonie între generații.

Underground 2™. Orașul care nu se vede a văzut lumina tiparului la editura Brumar, în 2023. Aproape 40 de scriitori bănățeni au publicat povestiri în cele două volume ale antologiei.

Alte subiecte :

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

FOTO – VIDEO | Percheziții în Timiș, într-un dosar deschis pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Timiș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au descins, azi dimineață, la nouă adrese din județul Timiș și municipiul București....

Citește și :