2.1 C
Timișoara
marți 23 decembrie 2025

Un tânăr a confundat străzile din Fratelia cu cele din Vice City

Un tânăr de 25 de ani s-a crezut sâmbătă noapte în Vice City. Polițiștii urmau să-l oprească pe tânăr, însă șoferul „de ocazie” nu s-a conformat, așa că polițiștii, s-au făcut nevoiți să-l urmărească.

Bineînțeles, scena îndeplinește toate criteriile pentru a fi desemnată ca peisaj din Șagului.  Începută pe strada Aluniș, urmărirea n-a ținut mai mult de două străzi, încheindu-se pe strada Cercului.

Dar stați, asta nu e tot! Tânărul și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă, însă într-un final a fost prins de polițiști.

Acesta s-a dovedit a fi un „șofer de ocazie”. Acesta nu avea permis pentru nicio categorie de autovehicule. El „a picat” și drugtest-ul, care i-a ieșit pozitiv pentru substanțe psihoactive. Așadar, polițiștii l-au dus la spital pentru prelevarea de probe biologice.


„La data de 9 martie a.c., în jurul orei 00:35, polițiștii Biroului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, pe strada Aluniș din municipiul Timișoara.

Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițistului, s-a procedat la urmărirea acestuia. La un moment dat, pe strada Cercului, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit, fiind identificat la scurt timp de polițiști.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.


Ca cireașă de pe tort, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Se extinde modernizarea iluminatului public pe alte 66 de străzi și bulevarde din oraș

După finalizarea în această toamnă a modernizării iluminatului public pe 64 de străzi și bulevarde, Primăria Timișoara obține o nouă finanțare de la Administrația...

Pastorală la Nașterea Domnului – 2025

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace...

Citește și :