3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Un Sucevean a fost reținut după ce s-a dat femeie pe Facebook! Vezi ce victimă a făcut în Timiș

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timişoara au depistat un bărbat, de 35 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de fraudă informatică. Pentru documentarea activităţii infracţionale a celui în cauză, au fost efectuate două percheziţii domiciliare în municipiul Suceava. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Timişoara şi Suceava au efectuat două percheziţii domiciliare, în Suceava.

Activităţile au avut drept scop administrarea de probe într-un dosar penal aflat în instrumentarea B.C.C.O. Timişoara – Serviciul Combaterea Criminalităţii Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în care se efectuează cercetări faţă de un bărbat, de 35 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă informatică.

Din cercetări a reieşit că, începând cu luna februarie 2016, cel în cauză ar fi creat un cont fals pe o reţea de socializare, utilizând identitatea unei femei şi ar fi corespondat cu un bărbat, pe care l-ar fi determinat să-i trimită, în repetate rânduri, bani, prin intermediul unui sistem de transfer rapid. În această perioadă, victima i-ar fi trimis celui în cauză peste 20.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o tabletă şi înscrisuri.

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul structurilor de combaterea criminalităţii organizate din Cluj şi Alba-Iulia şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava.

Alte subiecte :

Citește și :