Un sediu minunat, dar urât mobilat

691

Motto:

”Aici e sediul Uniunii Scriitorilor din Timișoara și al revistei Orizont de 71 de ani. E un spațiu de patrimoniu al Timișoarei, al Banatului, al României. Trebuie să respectăm scriitorii, acest spațiu istoric, așa cum respectăm orașul, așa cum ne respectăm țara”.

Prof. univ. dr. Cornel Ungureanu, președintele US Timișoara

”Noi nu vom pleca! Acesta este mesajul pe care îl trimitem și somăm Primăria Timișoara să găsească soluții, deși zarurile au fost aruncate. Somăm Primăria Timișoara pe care o acuzăm de incompetență  și iresponsabilitate, sub administrația Robu, astfel, să rezolve această problemă, mai ales că în zonă sunt foarte multe spații goale.”

Prof. univ. dr. Mircea Mihăeș, redactor-șef al revistei Orizont.

Evacuarea, dintr-o impozantă și veche clădire timișoreană, a sediilor filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor și redacției revistei ”Orizont” a stârnit vii proteste din partea scriitorilor timișoreni. Personalități ale scrisului timișorean și național amenință autoritățile că se vor lega cu lanțuri de poarta minunatei clădiri care adăpostește cele două instituții culturale și nu vor permite punerea în aplicare a unei sentințe judecătorești injuste.  Cine este vinovat de această evacuare? Sub nici o formă cei evacuați, după cum reiese din declarațiile mai sus puse.

Cel care ”trebuia să poarte un nume” pentru tot ce s-a întâmplat rău și se va mai întâmpla în Timișoara este, evident, primarul ”încă în funcție”, dar nereales la recentele alegeri locale,  Nicolae Robu, care a reușit, vai, să-și ridice în cap toată suflarea scriitoricească a Timișoarei.

Nu voi comenta aceste fapte, neavând titluri și funcții pentru așa ceva. Voi încerca să semnalez un amănunt, legat indirect de tristul mega scandal. Cine are curiozitatea să vadă pozele publicate în ziarul ”Adevărul”, cu spațiul în chestiune, rămâne copleșit de frumusețea atât exterioară cât și interioară a unei clădiri, adevărat palat, construite în perioada antecomunistă.  Încăperile care adăpostesc ”de 71 de ani” sediile celor două importante instituții de cultură te trimit cu gândul  la frumusețea clasică, perenă a construcțiilor citadine de odinioară.  Au rezistat ferestrele, ușile minunat sculptate, pereții tapetați cu sobre lambriuri de lemn nobil, un corp de bibliotecă. Dar după cum reiese din fotografiile publicate, din nefericire, mobilierul interior, scaunele, birourile achiziționate de actualii locatari se află într-o tristă și revoltătoare, după mine, discordanță cu furniturile rămase  dinainte de naționalizarea clădirii, în 1949. Cred că și cea mai modestă, la venituri și la gusturi estetice, primărie din țară are același tip de mobilier de birou ”stas”.  Șochează o poză cu o ușă monumentală, a cărei frumusețe este siluită de o banală încuietoare tip yale (roșie!) de cabinet de partid comunist.

Nu îndrăznesc să mă gândesc la cum arăta mobilerul înainte de naționalizarea clădirii.  Bănuiesc că ceva se va fi menținut în vremurile comuniste. Știu și ce scriau scriitorii bănățeni în acele vremuri de glorie ale puterii populare, pentru că recent am achiziționat un lot din revista ”Scrisul bănățean”, înființată în anul 1952. Din 1964 și până în prezent a purtat și poartă numele de ”Orizont”. Prin anii ’80 ajunse la un format de 4 pagini de ziar. Furios pe conținut și format am scris atunci un distih: ”Orizont” fără margini, ”Orizont” de patru pagini! Revenind la mobiler, constat cum arată astăzi, în vremurile postcomuniste, carevasăzică europene: banal, urât de-a dreptul, potrivit pentru niște birouri în stil șablon postceaușist.

Nedemn, prin urmare pentru un ”spațiu de patrimoniu al Timișoarei, al  Banatului, al României”, invocat de domnul profesor Ungureanu.  Dincolo de faptul că a fost un spațiu dat celor două instituții de cultură în folosință gratuită de către organele de partid și de stat, de ieri și de azi, după cum ar fi bine să se știe, cred că respectul pentru minunata clădire de patrimoniu național ar trebui să se manifeste și printr-un mobilier  în armonie cu frumusețea,  încă aparent perenă, a ornamentelor originale ale acestei clădiri! Refuz să cred că searbădul mobilier este în concordanță cu ”mobilierul interior”, cu mințile creatorilor timișoreni!

Chiar dacă pledez pentru scoaterea de sub tutela statului a ”uniunilor de creație”, această invenție stalinistă având drept scop să țină creatorii, dornici a se complace în propagandiști de partid, mai mult sau mai puțin voalați, sub un călduț obroc, cred că întreaga opinie publică trebuie să fie solidară cu lupta scriitorilor împotriva acestei evacuări care nu face decât să arate, a câta oară, stupizenia legilor românești, inclusiv a celor legate de retrocedare!

Impulsionat de glumețele versuri adresate mie, ironic, în replică la chestiunea, aparent minoră, invocată în prezentul articol, de  către un amic poet (”Sponsore, mânca-ți-aș gura, nu uita literatura!”), mă ofer a sponsoriza, după puterile mele de mare iubitor de literatură, convins fiind că vor face același lucru mulți cititori, achiziția unui mobilier pe măsura frumosului sediu al minunaților scriitori timișoreni!

2 COMENTARII

  1. Felicitări, domnule profesor ! Într-adevăr, zestrea de valori literare trebuie sprijinită a fi una adecvată și ca formă de reprezentare.
    Vă rog publicați eventual modul în care ar mai putea ajuta persoanele particulare

  2. Din nefericire, dl Sorin Pescariu are dreptate. Sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (prescurtat, U.S.R., acronim utilizat, din nefericire, și de un partid politic ajuns vestit, deși nu are nicio legătură cu Uniunea) nu doar că este urât mobilat, ci și dezolant și prin lipsa unei iluminări adecvate. Când urci la etaj, acolo unde sunt sediile filialei Uniunii și revistei „Orizont”, parcă intri într-o peșteră. În care abia pâlpâie ceva becuri chioare, de 35-60 W fiecare. Am virat mai înainte suma de 500 de lei pentru achiziționarea de becuri pentru sala de ședințe și coridor (sumă virată în contul personal al unui membru al conducerii filialei). În calitatea mea de scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, consider ca, măcar acum, să dăm dovadă de solidaritate. Din păcate, am constatat o crasă lipsă de solidaritate din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, mulți dintre colegi fiindu-ne și nouă colegi. Am văzut și crasa manipulare din Adevărul, unde Filiala Timișoara a U.S.R. era trecută ca fiind posesoarea uriașei clădiri din Piața Sf. Gheorghe nr. 3. Poate acum va deschide și Filiala un cont numai al său, în care să colecteze eventuale sponsorizări (inclusiv pentru avocați). Nu-mi dezvălui numele, fiindcă nu am nevoie de reclamă. Dar dacă în următoarele 10 zile veți vedea mai multă lumină la filială și revistă, vă veți convinge că sunt de bună credință.

LĂSAȚI UN MESAJ