Un român și-a snopit soția în bătaie și a lovit alți doi polițiști, în Italia

836

Un român de 50 de ani, din Italia, a fost arestat preventiv, după ce și-a bătut soția, dar și pe polițiștii care îl interogau la secție.

Incidentul s-a petrecut duminică seara, la Roma, unde bărbatul și soția lui locuiau într-un apartament dintr-o clădire de pe Via Militello.

Conform AGR Online, românul și-a lovit soția cu pumnii și cu picioarele și chiar a amenințat-o cu moartea. A pus mâna pe un cuțit de bucătărie și a făcut semne că îi va tăia gâtul.

Alertați de vecini, care au auzit țipetele de ajutor ale femeii, polițiștii au intervenit la fața locului.

L-au găsit pe român în stare de ebrietate și ținând în mână tocmai cuțitul cu care și-a amenințat soția.

Victima a fost transportată la spital, unde i s-a transmis că are nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale din cauza loviturilor încasate.

Femeia a depus o plângere pe numele soțului ei, astfel că românul a fost condus la secție, pentru a fi audiat.

Doi polițiști au început să-l ia la întrebări pe român, moment în care acesta și-a pierdut cumpătul și i-a luat și pe oamenii legii la bătaie.

A fost imobilizat cu greu și arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea mai multor infracțiuni. A fost încarcerat la Regina Coeli, cea mai cunoscută închisoare din Roma.

Polițiștii bătuți de român au nevoie de câte opt zile de îngrijiri medicale din cauza loviturilor încasate.

Sursa: observatornews.ro