22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Un rector fericit și o universitate care crește de la an la an | VIDEO

Ca de fiecare dată, toamna aduce, pe lângă roadele sale, și celebrul numărat al bobocilor, respectiv deschiderea anului de studiu în universitățile orașului.
La 1 octombrie, precis, nici mai devreme ca la alte instituții, ce au mai ciuntit câteva zile din vacanța studenților, dar nici mai târziu, a avut loc festivitatea de inaugurare a noului an de studiu la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „ Regele Mihai I”.
Totul s-a derulat sub spectrul absolut nedorit al condițiilor de izolare medicală. Pentru a proteja cadrele didactice, studenții, dar și invitații care în alți ani inundau „Aula Magna”, holurile facultăților precum și platoul și parcurile din campus, de posibila răspândire a virusului gripal festivitatea s-a derulat cu un număr foarte redus de invitați, ce nu au umplut nici un sfert din capacitatea sălii.
Toți participanții purtau măști de protecție și au limitat discursurile lor la minimum. Dar, pe de altă parte, oricine a putut urmări această deschidere prin intermediul tehnologiei.
Camerele de filmat și internetul au făcut legătura dintre studenții și părinții acestora și discursurile vorbitorilor.
Rectorul universității, profesorul universitar doctor Cosmin Popescu a insistat pe faptul că nu din frică au fost luate aceste măsuri ce ar putea părea exagerate unora, ci din prudență și respect pentru sănătatea tuturor.
Cu o experiență, deja, de aproape un an de cursuri on line, șefii universității au considerat că, deși nu este cel mai bun sistem, acum, în aceste condiții, este cel mai potrivit.
Se vor face cursuri teoretice on line iar lucrările practice de laborator, seminar sau alte activități, care nu pot fi transmise prin internet, se vor ține cu o prezență fizică la ore.
Toate laboratoarele și sălile au fost pregătite și dezinfectate pentru a-i putea primi și fizic pe studenți.
Chiar în condiții de izolare sanitară interesul pentru științele pământului și ale medicinei pentru animale nu a scăzut. Din cei cu mult peste 6000 de studenți și masteranzi, un număr record de 1800 sunt boboci de anul întâi. Iar faptul că, din aceștia, 800 sunt dispuși să-și finanțeze studiile arată că agronomia și toate domeniile conexe sunt la mare căutare și în viitor.
Campusul universitar din nordul Timișoarei a atras un număr de studenți din 22 de țări de pe toate continentele. Este suficient dacă arătăm cele mai îndepărtate locuri de unde vin tinerii ce au la dispoziție două secții cu predare în limbile engleză și franceză: Japonia și Peru pentru a exemplifica nivelul atins de USAMVB. Rectorul Popescu a adresat și un scurt mesaj în limba engleză, mai cu seamă pentru părinții de peste hotare, pentru a-i asigura că fiii și fiicele lor se află pe mâini bune și toți dascălii sunt adevărați părinți, care îi vor îndruma în următorii 4-5 sau 6 ani pe studenți.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asigurat de tot sprijinul pe care-l poate oferi din punct de vedere administrativ și a vorbit despre nevoia de specialiști agricoli în orice comunitate. Aceste vorbe vin în continuarea ideii argumentate de dânsul că următoarea mare criză ar putea fi una alimentară.
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a apreciat că mulți din acești specialiști, care se vor forma în Timișoara, vor rămâne în oraș și în regiune, să sprijine economia și dezvoltarea locală.
Prin intermediul legăturilor telefonice și wi-fi asigurate de STS (al cărui director se afla în sală) au luat cuvântul, rând pe rând, rectorii celorlalte universități din oraș, care au insistat pe faptul că Liga universitară este o necesitate la nivelul municipiului pentru a permite o bună colaborare academică între specialiști.
Scurta, dar deosebit de interesanta festivitate on line a fost încheiată de vorbele atent alese și rostite de două studente aflate la început și la final de studenție. Ambele s-au declarat încrezătoare că au făcut o bună alegere profesională în clipa în care au decis să studieze la USAMVBT.

 

Alte subiecte :

Ore de muzică practice pentru peste 1.700 de elevi din Dumbrăvița

Peste 120 de copii și părinți au vizitat expoziția de instrumente muzicale desfășurată timp de 8 duminici consecutive în cadrul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița. Dincolo de...

O nouă reprezentanță Mitsubishi Motors în Timișoara

Promotor extinde aria de expertiză în domeniul auto prin inaugurarea unei noi reprezentanțe Mitsubishi în Timișoara. Locația este situată pe Calea Lugojului nr. 17,...

Citește și :