Un polițist a provocat o tragedie în Vestul țării, vezi ce s-a întâmplat

1095

Un agent de poliție l-a împuşcat din greşeală pe tatăl unui prieten. Este vorba despre
un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara care l-a împuşcat din greşeală, miercuri, pe tatăl unui prieten, în timp ce mânuia o armă de vânătoare cu care încerca să alunge un mistreț, transmite MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, poliţistul care a manevrat arma de vânătoare se afla în timpul liber și tot acesta a anunțat producerea accidentului.
Din primele date, pușca mânuită de agentul de poliție s-a descărcat, iar glonţul l-a lovit pe tatăl prietenului care îl chemise în ajutor.
„În jurul orei 18.00, la sediul Poliției Orașului Petrila s-a prezentat un bărbat în vârstă de 43 de ani, agent de poliție, aflat în timpul liber, care a declarat faptul că, în jurul orei 17.45 a fost solicitat de un prieten din orașul Petrila să alunge un mistreț care pătrunsese în gospodăria acestuia, într-o zonă izolată din orașul Petrila. Bărbatul a mai relatat faptul că, manipulând necorespunzător arma de vânătoare pe care o deținea legal, a împușcat mortal un bărbat de 66 de ani, tatăl persoanei care l-a solicitat să alunge mistrețul”, a spus Nițu.
În urma sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă coordonată de un procuror criminalist din cardul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ