15.7 C
Timișoara
sâmbătă 2 decembrie 2023

Un nume mare al fotbalului românesc, condamnat la pușcărie cu executare!

Fostul mijlocaș de la Dinamo și Rapid, Dănuț Lupu (56 de ani), a fost condamnat definitiv la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare. Acesta are 24 de ore ca să se predea autorităților.

Fostul jucător a fost condamnat inițial pe 16 februarie la 7 luni și 10 zile de închisoare, cu executare, pentru că a condus fără permis valabil. Lupu a făcut apel, iar azi a venit verdictul.

Dănuț Lupu, condamnat la închisoare cu executare

Curtea de Apel a respins în această dimineață recursul fostului fotbalist. Astfel, va rămâne în vigoare decizia dată înițial de Judecătoria Cornetu, iar Lupu va face 7 luni și 10 zile de închisoare.

Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul inculpat Lupu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 79/16.02.2023, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 13016/1748/2022. În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 octombrie 2023.

– Hotărârea Curții de Apel

Gazeta Sporturilor a încercat să ia legătura cu fostul fotbalist, dar acesta a respins apelurile reporterilor.

Curtea de Apel a confirmat pentru Gazeta Sporturilor, prin purtătorul de cuvânt, că după decizia de azi se va aplica sentința dictată de Judecătoria Cornetu.

Ce a decis Judecătoria Cornetu pe 16 februarie

În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală și art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul LUPU DĂNUȚ (….) la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 88 alin. 3 Cod penal, revocă amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 139/05.02.2020, pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul 11059/231/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 643/A/23.07.2020 a Curții de Apel Galați, și dispune aplicarea și executarea pedepsei de 6 luni închisoare.

În baza art. 88 alin. 3 ultima teză Cod penal și art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o lună și 10 zile închisoare (o treime din pedeapsa aplicată prin prezenta), pedeapsa rezultantă pe care o va executa inculpatul LUPU DĂNUȚ fiind de 7 luni și 10 zile închisoare. În baza art. 60 Cod penal, pedeapsa urmează a fi executată în regim de detenţie.

 

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 1000 lei, dintre care suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare stabilite prin actul de sesizare a instanței. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentințe penale. Soluționată în ședință publică și pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.02.2023.

Dănuț Lupu a fost încarcerat în Grecia și a încercat să se sinucidă

În decembrie 2020, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu, Dănuț Lupu a povestit momentele de coșmar din Grecia, când a încercat să se otrăvească în penitenciar. A stat două luni și jumătate în spatele gratiilor, a luat un pumn de pastile și a fost intubat timp de o săptămână.

– Ai făcut două luni și jumătate de arest?

– Am făcut două luni și jumătate de închisoare. Chiar dacă în Grecia e lege că n-ai voie să ții mai mult de 30 de zile un om în arestul poliției. Când m-au arestat pe mine, coboram spre chioșc să-mi iau țigări. După 52 de zile m-au dus la penitenciar! Avocatul m-a lăsat și el baltă, a venit și mi-a dat banii înapoi, că vrea să trăiască liniștit, că are familie și copii și că nu vrea probleme. Vardinoianis, în anii ăia, făcea în Grecia ce voia el, precum Ceaușescu în România.

– Povestea că ai vrut să te otrăvești e adevărată?

– Am luat un pumn de pastile, am încercat să mă otrăvesc! Nu e legendă. Am vrut să mă otrăvesc și am stat o săptămână intubat în spital. S-a speriat și Vardinoianis atunci, când a văzut că am luat-o cu capul. Mi-a trimis un avocat că mă scoate din arest dacă semnez o hârtie în alb. N-am vrut să semnez, a venit soția la mine… Până la urmă am semnat-o la ora 2 și la 2 jumate mi-au dat drumul din penitenciar!

 

– Păi, și hârtia ce era?

– Era că renunț la toate pretențiile financiare. Aveam încă 3 ani de contract. Totul a fost ca să nu-mi mai dea banii.

– Se spune că la tine acasă se depozitau lucruri furate…

– Eram șeful Mafiei românești din Grecia! În casă aveam un calculator al lui fi-miu, două haine de blană și două de piele. Atât! Unde să se depoziteze la mine lucruri furate? N-au găsit nimic! Cum venea lumea la mine să depoziteze când în complex totul era filmat? A trebuit să-mi găsească ceva.

sursa: https://www.gsp.ro/

Alte subiecte :

Citește și :