Un nou premiu important pentru timișoreanca Adriana Babeți

După ce cu câteva zile în urmă scriitoarea timișoreancă Adriana Babeți primea, din partea Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, Marele Premiu pentru întreaga activitate și pentru cel mai bun studiu de literatură comparată din ultimile două decenii (pentru volumul Amazoanele. O poveste, ed. Polirom), iată că un nou și foarte important premiu vine să răsplătească activitatea de profesor universitar, de data aceasta, a Adrianei Babeți.

Astfel, Senatul Universității din București i-a acordat doamnei Babeți, azi, 20 decembrie a.c., Premiul Profesorul Asociat al anului în domeniul Științe Umaniste, “pentru contribuția excepțională în anul universitar 2016-2017 la îndeplinirea misiunii Universității din București”.

Adriana Babeți este, de trei ani – răspunzând invitației prof. univ dr. Mircea Vasilescu și conf. univ. dr. Oana Fotache-Dubălaru –, profesor invitat la Universitatea din București, în cadrul Masteratului de Studii literare de la Facultatea de Litere. Profesoara din Timișoara predă cazul Europei Centrale, în cadrul cursului “Forme de hibridare artistică în contemporaneitate”.

Diploma Adriana Babeți

Diploma A01 (1)Diploma A01 (1)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Banatul a obținut oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 / VIDEO

Banatul a obținut oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, la finalul vizitei de evaluare desfășurate de juriul internațional IGCAT în perioada 13–17 aprilie...

Campionat de kendama, expoziție de proiecte aerospațiale și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town

Ai acasă un mic jucător de kendama, un pasionat de știință și tehnologie aerospațială sau un iubitor de teatru? În acest weekend, la...

Citește și :