14.6 C
Timișoara
marți 28 mai 2024

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare este estimat la opt-zece luni.

Construcția podului peste Bega, care va închide inelul II de circulaţie, planificat să traverseze bulevardul Take Ionescu, cât şi noul ansamblu rezdenţial ISHO, ar putea să înceapă în 2025. Mulberry Development, dezvoltatorul proiectului ISHO, a predat proiectul podului auto şi pasarelei pietonale încă din 2020. Acum e nevoie de reavizări.

 

„Suntem în proces de reavizare, au fost expirate unele avize, certificatul de urbanism a fost și el înlocuit și ne așteptăm ca undeva în această vară să avem toate avizele obținute și să putem să ne mișcăm spre autorizația de construire. Primăria Timișoara deja are un acord de finanțare semnat cu BERD-ul pentru aproximativ 15 milioane de euro. Asta nu va acoperi cu siguranță întregul cost, dar va fi probabil procentul majoritar din costul de execuție. Ne așteptăm ca pe undeva pe anul viitor să putem să începem execuția”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Un pod pentru vehicule și o pasarelă pietonală

Proiectarea podului auto a fost făcută de biroul de arhitectură Gaivoronschi & Andreescu din Timişoara. Este simplă, eficientă și elegantă. Pasarela pietonală a oferit ocazia realizării unei lucrări deosebite din punct de vedere architectural, incluzând un amfiteatru spectaculos ce coboară la Bega şi punând un accent deosebit pe iluminatul pe timp de noapte. Proiectul pasarelei este semnat de arhitectul timişorean Bogdan Zaha, care în prezent profesează în Viena.

„Proiectul este realizat, au fost obținute la începutul acestui an toate avizele. Ultimul aviz a fost obținut în ianuarie. Acum, unele avize au expirat și trebuie reobținute, dar este un proces relativ simplu. Este un proiect care nu se referă doar la poduri, ci se referă la întreg inelul II, de la calea ferată de pe Baader până la sensul giratoriu de pe Pestalozzi. Costurile cele mai mari sunt cele legate de infrastructura rutieră și mai ales de utilitățile care se înlocuiesc complet pe acel tronson, plus desigur podul auto și pasarela pietonală”, a spus și Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului ISHO.

Se așteaptă și deschiderea bulevardului cu patru benzi construit pe cheltuiala celor de la ISHO. Drumul care traversează cartierul este gata de deschidere, având marcajele rutiere, semne de circulaţie şi semafoare. Se aşteaptă să fie preluat de către Primăria Timişoara.

„Așteptăm să finalizăm procedurile de predare către primărie. E o donație a devoltatorului către oraș. Presupun că de îndată ce acele proceduri sunt realizate, primăria va activa bulevardul”, a mai spus Ovidiu Șandor.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis anunță o schimbare în Codul Penal pentru clanurile din Timișoara care își terorizează vecinii

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD), anunţă un amendament la Codul Penal, pentru clanurile din Timişoara şi din ţară care îşi terorizează...

(E) Sorin Grindeanu girează toți penalii puși pe liste de către PSD!

Zilele trecute Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au luat la pas județele Caraș-Severin și Timiș. Premierul și ministrul transporturilor, deși nu candidează la 9...

Citește și :