Una dintre clădirile de referință ale Timișoarei, Palatul Ciobanu, este prima care a îmbrățișat tema țăranului român, dar și ultima care a fost ridicată conform rigorilor stilului imperial Secession.
În urma pierderii caracterului de fortificație al Timișoarei în 1892, s-a permis construirea de imobile pe fosta esplanadă. Ideea era ca dezvoltarea orașului din Timiș să se facă prin legarea cartierului Cetate cu cartierele istorice Fabric, Iosefin și Elisabetin. Planul era să se construiască bulevarde cu clădiri monumentale cu două sau trei etaje și s-a potrivit perfect cu perioada apariției stilului Art Nouveau.
Arhitecții formați la Viena sau la Budapesta erau la curent cu tendințele, astfel că au realizat multe opere arhitectonice în stilul Secession, fie cu influențe vieneze, fie maghiare. Ei lucrau atât la Budapesta, Lipot Baumhorn, cât și la Timișoara, precum Laszlo Szekely (primul arhitect-șef al orașului), Eduard Reiter, Martin Gemeinhardt sau Henrik Telkes.
Clădirile aveau acoperișuri înalte și volume impozante, iar colțurile sunt prevăzute cu turnuri și edicule. Clădirile erau nu doar monumentale, ci, conform stilului Secession, bogat ornamentate, ornamentele fiind inspirate de floră, faună, mitologie sau personaje antropomorfe. Modelul maghiar combina acestea cu elemente ale arhitecturii populare maghiare.
Casa de avocat cu tematica țăranului român
După unirea Banatului cu Regatul României, stilul arhitectural al construcțiilor se schimbă complet, însă în primii ani interbelici s-au mai construit câteva case în stil Secession. Pe spațiul viran rămas după dărâmarea vechilor ziduri ale cetății s-a ridicat, după planurile arhitectului Mathias Hubert, între 1924 și 1926, Palatul Ciobanu, considerat chiar ultima clădire construită în stil Secession din Timişoara.
Ridicarea clădirii a fost dorința lui Pompiliu Ciobanu, descendent al familiei Ciobanu, una de marea importanță în zona Banatului. Avocatul a fost participant activ la Marea Unire de la 1918, făcând parte din grupul de 40 de reprezentanţi ai Banatului la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
„Avocatul Pompiliu Ciobanu a fost unul dintre cei care s-au luptat pentru unirea Banatului cu România. A fost și pe la Alba Iulia, iar după aceea, după Primul Război Mondial, a construit palatul care îi poartă numele. Avocatul era impresionat de ceea ce se construise înainte în Timișoara între 1900 și 1914, de măreția palatelor de raport. Apartamentele de închiriat se numeau palate de raport. Așa că și-a făcut și el unul. Ciobanu era avocat, dar mai avea în plus tot felul de afaceri, ca orice avocat. Simte pulsul orașului, simte pulsul economiei și, având bani, sigur că a investit și în acest palat cu apartamente de închiriat. În lipsă de altceva, proprietarul poate trăi până la adânci bătrâneți din chiriile de acolo“, a spus istoricul Ioan Hațegan pentru „Weekend Adevărul“.
Interesant este că strada care duce spre Bastionul Theresia, pe care se află una dintre laturile Palatului Ciobanu, se numește Hector. Legenda locală spune că numele străzii a fost dat după numele câinelui de vânătoare al familiei Ciobanu.
Opera lui Ferdinand Gallas
Clădirea este apreciată pentru fațada decorată cu două statui ce înfățișează un cioban cu o oaie şi o ciobăniţă cu o suveică în mână, opera sculptorului Ferdinand Gallas. Este prima clădire din Timişoara cu această temă pe care o regăsim apoi şi în decoraţiile clădirii Prefecturii.
„Palatul Ciobanu a fost ultima clădire în stil Secession din Timișoara, pentru că în perioada interbelică s-a schimbat moda. S-au făcut clădiri după arhitectura cubistă. A fost o nouă orientare în toată Europa. Peste drum de Palatul Ciobanu este Facultatea de Stomatologie, clădire construită deja în stil cubist. Și apropo de numele lui Ciobanu, ca lucrurile să fie clare, a dorit ca pe clădire, în partea de sus, în colț, să fie un cioban și o ciobăniță. E ceva unic printre clădirile Secession“, a mai spus Ioan Hațegan.
Câțiva ani s-a lucrat la restaurarea clădirii, care a fost acoperită de schele și mash-uri cu reclame. Acum, după restaurare, ea poate fi admirată în toată splendoarea ei.
Proprietarii noi și vechi
Palatul Ciobanu este astăzi o casă particulară. Ani la rând, în Timișoara s-a știut că aparține din nou, după retrocedare, urmașilor avocatului Pompiliu Ciobanu. Această informație apare aproape în toate articolele care s-au scris despre palat în ultimele decenii.
Am încercat să stăm de vorbă cu scriitorul Radu Ciobanu, nepotul lui Pompiliu Ciobanu, însă acesta a transmis printr-un e-mail că nu poate da curs invitației, neavând acum disponibilitatea necesară, fiind angajat în alte direcții.
Acesta a ținut totuși să clarifice situația: „Cât despre mitul «scriitorul Radu Ciobanu, proprietarul palatului», adevărul este că, în anii ’90, când cu retrocedările, mi s-au restituit parterul comercial și trei apartamente, pe care le-am vândut și i-am cumpărat fiicei mele o casă în Germania. Ca să obțin și celelalte apartamente ar fi trebuit să acționez în instanță foștii chiriași, acum proprietari de bună credință, grație celebrei Legi 112. Nici timpul, nici nervii nu-mi îngăduiau să mă angajez într-o asemenea aventură, la urma urmelor, absurdă, așa că nu mai am nicio legătură cu palatul“.
Scriitorul Radu Ciobanu a povestit despre familia sa în romanele „Crepuscul“ și „Arhipelagul“.
Un Art Nouveau vienez
Secession a fost un stil artistic influențat de elegantul Art Nouveau, născut la Viena, la inițiativa unui grup de pictori, arhitecți, muzicieni și ilustratori. Primele semne ale noului stil apar în 1897 și, conform istoricilor de artă, supraviețuiește până la începutul Primului Război Mondial. Dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai stilului, îi avem pe Gustav Klimt, Max Kurzweil, Joseph Maria Olbrich și Josef Hoffmann.
Secessionul vienez este un stil modern, cu mici influențe din Antichitate (în special stilizarea florală). În picturi, artiștii au avut tendința de a sublinia mediul plat prin crearea de modele mici, dense. Motivele aurite din picturile lui Gustav Klimt sunt un prim exemplu al acestei tendințe – cea mai cunoscută operă de artă reprezentantă a stilului de la Viena este „Sărutul“.
Sursa: https://adevarul.ro/
