Un judecător din vestul țării trimis în judecată de DNA

137

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostei judecătoare Floriță Boloș, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Ineu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:  abuz în serviciu contra intereselor publice (2 fapte din care una în formă continuată), fals intelectual în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: Floriță Boloș, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu, prin încălcarea și ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce privește competența teritorială și fără să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, a pronunțat, în perioada 2009-2011, un număr de 44 hotărâri judecătorești, prin care, în mod nelegal, s-a transferat în patrimoniul reclamantului (societate comercială) din cauzele civile respective, dreptul de proprietate asupra a 188 parcele de teren (232,25 ha), situate în extravilanul comunei Zărand, județul Arad, care au făcut obiectul judecății.

”Concret, subliniază procurorii DNA, inculpata Boloș Floriță a reținut în mod nereal, în cuprinsul sentințelor, faptul că acțiunile sunt timbrate legal, că pârâții și reclamanții din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâții au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menționate în cererile de chemare în judecată, că pârâții sunt cumpărători/moștenitorii proprietarilor menționați în titlurile de proprietate și că pârâții din cauze au refuzat în prealabil încheierea contractului în formă autentică”.

De asemenea, soluțiile din cauzele civile au fost pronunțate de inculpată în absența persoanelor care în mod real au avut calitatea de părți (titularii dreptului de proprietate) și a probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel hotărâri contrare legii, prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au făcut obiectul judecății.

”Prin această conduită, inculpata a determinat obținerea unui folos necuvenit suplimentar pentru societatea beneficiară a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 232,25 ha teren și a determinat cauzarea unui prejudiciu total de 33.336,76 lei primăriei municipiului Timișoara, prin faptul că nu s-au încasat la bugetul local sumele corespunzătoare taxelor de timbru aferente. Într-o manieră asemănătoare a procedat inculpata Boloș Floriță atunci când, la data de 26.05.2011, a pronunțat o sentința civilă, fără a se încasa la bugetul de stat sumele corespunzătoare taxelor aferente în valoare de 7.668 lei” scriu procurorii anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara, iar procurorii DNA fac precizarea că în datele de 05 iulie 2013, 14 iulie 2016 respectiv 27 februarie 2018, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatei în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni similare.

În două dintre cauzele respective, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o pe fosta judecătoare la pedeapsa de 4 și 7 ani închisoare.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” mai transmite DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ