Un judecător din vest acuză noi abuzuri din sistemul judiciar românesc!

133

Magistratul Nicoleta Lavinia Coțofană, exclus din magistratură pentru simplul motiv că a respectat întrutotul obligațiile legale de a sesiza Ministerul Public pentru verificarea indiciilor de infracțiuni de care a luat act în exercitarea funcției publice de judecător la Judecătoria Arad, a notificat autoritățile române în privința statutului de avertizor de integritate, scrie Radu Soviani pe blogul său.

Prin notificarea transmisă în 3 iulie 2017, judecătorul Nicoleta Lavina Coțofană a notificat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ministerul Justiției, Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Forumul Judecătorilor, în temeiul Legii 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și alte unități care semnalează încălcări ale legii, semnalarea faptelor de încălcare a legii pe care le-a descoperit în exercitarea funcției publice de judecător la Judecătoria Arad.

Totodată, Nicoleta Lavinia Coțofană a sesizat Comisiile pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Cadrul Camerei Deputaților și Senatului României care iau astfel la cunoștință motivele și faptele pentru care magistratul a notificat autorităților, faptele de încălcare a legii pe care le-a descoperit în exercitarea funcției de judecător la Judecătoria Arad.

Realitatea factuală arată că magistratul Nicoleta Lavinia Coțofană a sesizat încă din urmă cu 16 luni (1 februarie 2016), toate instituțiile implicate sau cu atribuții în verificarea faptelor semnalate, respectiv Ministerul Justiției, CSM, conducerea Tribunalului Arad și ale Judecătoriei Arad, Uniunea Națională a Barourilor din România, Curtea de Conturi, cu privire la situația de care a luat la cunoștință în exercitarea funcției publice de judecător, scrie Radu Soviani.

Nicoleta-Lavinia-Cotofana

sursă: sursazilei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ