8.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Un întreg arsenal descoperit în locuința unui mare actor. Polițiștii au intervenit imediat

Celebrul actor Alain Delon avea un „arsenal” într-una dintre locuințele sale din afara Parisului, după cum relatează publicația franceză Le Monde.

Polițiștii și procurorii au ridicat nu mai puțin de 72 de arme, inclusiv unele de „categoria A”, categorie care include arme de foc și materiale de război, conform declarațiilor făcute de procurorul Republicii din Montargis, Jean Cédric Gaux.

Pe lângă cele 72 de arme, în timpul perchezițiile au fost ridicate și peste 3.000 de cartușe și a fost găsit un poligon de tragere pe respectiva proprietate din Douchy-Montcorbon (Loiret).

Jean Cédric Gaux a subliniat că actorul „nu avea nicio autorizaţie care să-i permită să deţină vreo armă de foc”, potrivit News.ro. În acest caz a fost deschisă o anchetă cu privire la depozitare ilegală de armament, achiziţie şi deţinere ilegală de arme.

De la sfârşitul lui ianuarie, actorul în vârstă de 88 de ani, având o stare precară de sănătate, a fost plasat sub protecţie judiciară. De altfel, perchezițiile au avut loc în contextul în care mandatarul însărcinat cu protecţia judiciară a lui Alain Delon a constatat, în timpul unei vizite, că actorul deţinea o armă de foc.

Alain Delon se află, totodată, în mijlocul unor dispute cu membrii familiei sale. Le Monde notează că, în luna ianuarie a acestui an, cel mai tânăr fiu al actorului, Alain-Fabien Delon (29), a depus o plângere împotriva surorii lui, Anouchka (33), pe care o acuza de faptul că profită de starea de fragilitate a tatălui lor.

De asemenea, fiul cel mare al actorului, Anthony Delon, a declarat revistei Paris Match că tatăl său este „slăbit”. Alain Delon a răspuns prin avocații săi, arătându-se „șocat” de afirmațiile acestea și susținând că va face o plângere pentru defăimare.

Alain Delon are o avere considerabilă, conform presei franceze. Doar în luna iunie a anului trecut, el a vândut o serie de opere de artă la o licitație cu mai mult de 8 milioane de euro.

Sursa: https://m.ebihoreanul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :