13.9 C
Timișoara
duminică 3 martie 2024

Un înalt oficial german spune pe șleau: ,,În România trebuie să se plătească salarii mai mari”

UE ne va ajuta, susține Krichbaum, însă câte ceva trebuie să facem și noi. De exemplu, plătirea unor salarii mai mari este inevitabilă, spune parlamentarul german.

Gunther Krichbaum a precizat pentru DW că în ce priveşte România, “UE va pune la dispoziţie instrumente care să ajute ţara să depăşească mai uşor consecinţele economice ale pandemiei”. El a menţionat “lucrul după modelul Sure, ajutorul financiar de tip Kurzarbeit, pentru programul flexibil de muncă, dar şi alte căi, cum ar fi obţinerea de credite de la Banca Europeană de Investiţii şi nu în cele din urmă însuşi fondul UE de redresare”. Există desigur pentru pachetele de ajutoare şi “condiţii”, de pildă stabilindu-se cât ar urma să fie investit în proiecte de mediu, cât şi pentru proiecte de digitalizare. Un alt aspect ar putea fi exploatarea în mai mare măsură a resurselor regenerabile pentru producerea de energie. Referitor la digitalizare, parlamentarul german a amintit că aceasta reprezintă şi o cale “de diminuare substanţială a birocraţiei”, oferind ca exemplu Islanda, unde a devenit o normalitate ca declaraţiile de impozit să se facă online printr-un program special în timp foarte scurt.

“Iată de ce criza poate fi şi o şansă, de care România ar putea profita din plin”, un avantaj fiind acela că ţara “dispune de oameni foarte bine pregătiţi”, a mai spus Krichbaum, avertizând însă că: “România trebuie să înceteze să mai fie bancul de lucru prelungit al firmelor din Europa şi să-şi valorifice, în schimb, atuurile, să ofere locuri de muncă pentru tânăra generaţie, pentru ca tinerii să nu-şi mai părăsească ţara generând aşa-numitul fenomen braindrain. Şi plătirea de salarii mai mari, de exemplu, nu va fi de evitat...” Gunther Krichbaum a mai adus în discuţie un aspect, deplângând folosirea într-o prea mică măsură a fondurilor europene de către România “pentru că ţara nu a fost în stare să definească proiecte europene, care să genereze apoi fondurile UE”.

Cel mai important, apreciază parlamentarul german, este ca “românilor, mai ales celor tineri, să li se ofere o perspectivă în propia ţară, pentru a-i face să rămână”. În plus, România ar putea profita de actuala conjunctură atrăgând mai multe investiţii europene. “Sunt convins că merită investit în România”, a spus Krichbaum, “dacă România va şti să atragă investitorii prin atuurile de care dispune – între care salariile moderate la nivel european sau personalul bine calificat”. Să nu uităm că germanii sunt principalii investitori din România.

Gunther Krichbaum a participat la o conferinţă online cu tema “Solidaritatea europeană pe timp de pandemie” la invitaţia Forumului Democrat al Germanilor din Judeţul Braşov.

Sursa: www.money.ro

Alte subiecte :

Liceele din Timiș care încurajează elevii să scrie literatură și texte jurnalistice

Zeci de elevi din Timiș și o profesoară de la Colegiul Loga din Timișoara au fost premiați la un concurs de articole, creații literare...

Timișul se află în topul județelor cu cei mai bine plătiți salariați din România

Discrepanțele salariale sunt mari de la un județ la altul în vestul țării, potrivit unei analize a Ziarului Financiar, întocmită pe baza statisticilor oficiale. Potrivit...

Martie la Timișoara

Citește și :