4.1 C
Timișoara
joi 11 decembrie 2025

Un bebeluș a dispărut din spital

Un bebeluş de patru luni a fost dus la Poliţia Petroşani de un bărbat care a spus că este tatăl copilului, dar nu poate avea grijă de el. Micuţul a fost internat la Pediatrie, de unde a fost, apoi, luat şi găsit de poliţişti pe stradă împreună cu mama şi bărbatul care îl dusese la secţie.

La Poliţia Petroşani s-a dus, sâmbătă, un bărbat în vârstă de 40 de ani, împreună cu bebeluşul de 4 luni, despre care a declarat ca este fiul său biologic.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că mama copilului, concubina sa, o femeie de 31 de ani, a plecat de acasă şi a lăsat bebeluşul în grija lui, însă el nu este în măsură să îl îngrijească.

„Poliţiştii au anunţat reprezentanţii DGASPC şi au luat măsura internării temporare a minorului la Secţia Pediatrie a Spitalului din localitate”, au transmis sâmbătă noaptea, poliţiştii din Hunedoara.

Câteva ore mai târziu, reprezentanţii spitalului au sesizat Poliţia că bebeluşul a dispărut.

Poliţiştii l-au găsit, însă, pe copil, pe stradă, în Petroşani, împreună cu mama sa şi cu bărbatul de 40 de ani, care se recomandase ca fiind tatăl copilului.

Cei trei au fost duşi la Poliţia Petroşani, unde a fost solicitată şi prezenţa reprezentanţilor DGASPC .

Sâmbătă noaptea, femeia şi fiul acesteia au fost internaţi într-un centru de primire minori în regim de urgenţă.

DGASPC a început o anchetă în acest caz pentru a se stabili dacă femeia poate avea grijă de copil sau dacă este nevoie să fie decăzută din drepturile părinteşti.

Surse locale spun că în certificatul de naştere, copilul are declarat alt tată, nu pe concubinul femeii, care a dus copilul la Poliţie.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Editura Nemira lansează un experiment A.I. care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de...

România așteaptă deja de peste 16 o nouă propunere de programă pentru limba română. Săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării a venit în sfârșit...

Teatrul Național Timișoara încheie anul cu premiera spectacolului SCRIITOAREA

Teatrul Național din Timișoara invită publicul duminică, 28 decembrie 2025, de la ora 19:00, la Atelierele Fabrica de decoruri, la premiera spectacolului care închide...

Citește și :