14.6 C
Timișoara
vineri 28 martie 2025

Un bărbat care intenționa să se arunce de pe Podul din Calea Șagului pentru că ”viața e grea” a fost oprit de polițiștii locali

Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în jurul orei 18.15, în timp ce se deplasau pe Calea Șagului, au fost sesizați de un cetățean că pe pasarela din zona respectivă se află un bărbat urcat pe balustradă, având probabil intenția de a-și face rău.

Polițiștii locali s-au îndreptat rapid cu către locația indicată, constatând că sesizarea se confirmă. Pe pod se afla un bărbat care stătea în șezut pe balustradă, cu un picior spre exterior, și spunea că vrea să se arunce și să își pună capăt zilelor, pentru că ”viața este grea”.

Polițiștii locali au stat de vorbă cu el pentru a-l calma și au acționat rapid, l-au cuprins de talie trăgându-l pe trotuar, unde l-au imobilizat pentru că era agitat. Ulterior l-au identificat pe bărbat stabilind că are 37 de ani, este dintr-o comună din județul Argeș, având reședința în localitatea Gătaia.

La fața locului a fost solicitat un echipaj al Ambulanței, pe care polițiștii locali l-au însoțit la Clinica de  Psihiatrie ”Eduard Pamfil” de pe str. I. Văcărescu, unde bărbatul a fost preluat de medici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Acoperișul unui bloc, luat de vânt în Reșița

Ploile și vântul din ultima perioadă fac ravagii în Banat. În Reșița, acoperișul unui bloc a fost luat de vânt.  Imaginile cu acoperișul căzut au fost...

VIDEO | Doi tineri din Timișoara, reținuți în urma operațiunilor cu droguri! Achetatorii au găsit în locuința lor mai multe tipuri de substanțe

Doi tineri aveau în locuință mai multe tipuri de substanțe interzise. Anchetatorii bănățeni au găsit peste 2 kg și 370 de grame de cannabis,...

Citește și :