UDMR Timiș solicită zile libere legale pentru creștinii ce sărbătoresc Paștele în altă perioadă față de ortodocși

121

Una din reformele de acum circa cinci secole în urmă care a dorit să corecteze necazurile pricinuite de un calendar învechit și vetust aduce și azi, încă, necazuri pe meleagurile noastre. Modul de măsurare a timpului ce a fost introdus pe vremea romanilor cu denumirea de calendar iulian a ajuns să nu mai fie folositor la jumătatea mileniului al doilea.

Pe vremea papei Grigore al XIII-lea mai exact pe la 24 februarie 1582 a fost introdus unul mai modern (ce-i poartă numele). La noi în țară abia după primul război mondial a fost adoptat acesta. Dar în Ardeal și în Banat se folosea deja de sute de ani.

De aici o seamă de încurcături. Cei ce respectă creștinismul occidental ca unitarienii, catolicii, reformații ori anglicanii, sărbătoresc Paștele cu cel puțin o săptămână mai repede decât cei de rit oriental. Dar uneori diferența merge chiar până la peste o lună.

Legea prevedea o zi liberă de Paște tuturor angajaților. În teorie. În practică se apela la mica înțelegere între șefi și angajați la firmele mai mici sau la cei de la stat.

De acum legea prevede trei zile libere de Înviere. Începând din Vinerea Mare.

Zoltan Marossy, președintele formațiunii UDMR Timiș, atrage atenția asupra faptului că un drept ce este doar teoretic, dar este refuzat de șefi sub diverse pretexte, de fapt, nu este un drept câștigat. Toți creștinii de rit apusean sunt la mâna ( sau toanele ) câte unui șef ce vede doar profitul pierdut în firmă în zilele libere. Marossy insistă, pe bună dreptate, pentru egalitate în drepturi. Ortodocșii au trei zile libere iar alții doar una ( și aia dacă are chef un șefuleț ce nu are habar de lege). Sunt chiar manageri de mari companii international ce au ajuns să amenințe angajații sau să le propună să-și ia concediu dacă vor sărbători.

„Nu am găsit un loc în care să văd și sărbătorile pascale, de la Vinerea Mare la ziua de Rusalii, a celor care cred în Dumnezeu frecventând o biserică de rit apusean. Eu cred că nu e bine dacă în Banat îi uităm pe cei care cred în același Dumnezeu. A fost o discuție în interiorul filialei județene pentru că atâta timp cât s-a legiferat ca fiind zi liberă doar prima zi de Paști eu am avut impresia că suntem într-o mare „dragoste bănățeană”. Eu sunt protestant. Eu eram liber în „lunea” Paștelui care era pentru mine liberă. De Paștele ortodox veneam pe la lucru de politețe. S-a legiferat ca zi liberă și Vinerea Mare și a doua zi de Rusalii. Dorim ca și instituțiile să respecte aceste reguli, ca și catolicii, reformații, protestanții să beneficieze de aceste zile libere de Paști. Chiar am auzit de un caz al unui șef într-o multinațională din Timișoara care a spus că cine vrea să aibă sărbători ca în Germania să-și ia concediu”, a explicat Marossy Zoltan.

Singurele ocazii mai fericite sunt cele în care cele două sărbători se suprapun în aceeași zi. Dar asta se întâmplă doar odată la câțiva ani.

Tocmai din acest motiv, membrii UDMR vor să facă un studiu (sau sondaj de opinie), care chiar dacă nu va avea rigoarea unui studiu științific, va da o imagine a celor ce sunt nedreptățiți de aceste sărbători oferite doar unora cu generozitate, iar altora sub formă aleatorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.